Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Actul normativ completează normele privind semnalizarea rutieră şi se introduc noi contravenţii pentru administratorii drumurilor publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 195/2002, în scopul armonizării reglementarilor naţionale cu multitudinea reglementarilor europene în materia gestionării semnalizării rutiere, fiind totodată în acord cu dispoziţiile Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi cele ale Convenţiei asupra semnalizării rutiere, încheiate la Viena la 8 noiembrie 1968, ratificate de România prin Decretul 318/1980.

„Persoanele responsabile au obligaţiile să asigure instalarea, întreţinerea şi verificarea semnalizării rutiere, în conformitate cu standardele în vigoare, să instaleze indicatoare rutiere şi alte mijloace de semnalizare rutieră sau dispozitive speciale pe drumurile publice din localitatea aflată în zona de administrare, inclusiv cele de intrare şi ieşire, cu aceste semnificaţii, să aplice sau să instaleze, să întreţină şi să verifice calitatea mijloacelor de semnalizare rutiere, în conformitate cu standardele în vigoare”, conform legii promulgate.

Astfel, administratorul drumului public, potrivit competenţelor ce îi revin, cu avizul Poliţiei rutiere, este obligat să aplice marcaje rutiere rezonatoare transversale sau alte dispozitive de calmare a traficului, înainte de intrarea în localitate, de trecerea pentru pietoni şi de trecerea la nivel cu o cale ferată, marcaje rutiere rezonatoare longitudinale, precum şi marcaje pentru zone cu risc crescut de accidente, în cazurile prevăzute de reglementările în vigoare.

Totodată, „administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol sau lucrare aflate pe platforma drumului, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei, conform reglementărilor tehnice specifice semnalizării temporare şi să ia toate măsurile de înlăturare a acestora”, potrivit sursei citate.

De asemenea, autorităţile publice locale sunt obligate să amenajeze staţiile mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cu avizul Poliţiei rutiere şi în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice specifice.

„Autovehiculele care efectuează transport rutier agabaritic, cele de însoţire a acestora, precum şi cele care transportă mărfuri şi/sau deşeuri periculoase, trebuie să aibă montate sau să fie dotate cu echipamentele specifice prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi semnalele speciale de avertizare cu lumină galbenă, iar conducătorii acestora trebuie să le menţină în funcţiune pe toată perioada deplasării pe drumul public”, mai arată sursa menţionată.

În cazul accidentelor de circulaţie din care a rezultat decesul sau, după caz, vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, poliţistul învestit cu cercetarea la locul faptei este obligat să menţioneze în actele de constatare existenţa ori inexistenţa modului de semnalizare rutieră şi calitatea acesteia şi să înregistreze prin foto şi video existenţa sau inexistenţa semnalizării rutiere ori vicii ale acesteia.

În plus, „în cazul accidentelor din care au rezultat numai pagube materiale, aceste obligaţii se îndeplinesc de poliţistul învestit cu soluţionarea acestuia, numai dacă cel puţin una dintre persoanele implicate solicită constatarea inexistenţei semnalizării ori vicii ale acesteia”.

Potrivit actului normativ promulgat, constituie contravenţii: „nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor şi reglementărilor tehnice în vigoare; neînlăturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată; neîndeplinirea obligaţiilor de instalare, aplicare şi verificare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel”.

Constituie contravenţii şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor şi reglementărilor tehnice în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public şi neasigurarea stării de viabilitate a oricărui element, parte integrantă a drumului public, potrivit reglementărilor tehnice în vigoare, precum şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe aceste elemente.

Contravenţie este şi nerespectarea obligaţiei de către administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor de a lua toate măsurile de înlăturare a indicatoarelor şi mijloacelor de semnalizare rutieră temporară la finalizarea lucrărilor, potrivit legii promulgate.

Şeful statului a mai promulgat legea pentru acceptarea de către România a amendamentului la Acordul privind Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare propus prin Rezoluţia nr. 696 din 10 iulie 2023, privind eliminarea limitei de creditare, aprobată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Actul normativ are ca scop acceptarea de către România a amendamentului, propus prin Rezoluţia nr.696 din 10 iulie 2023, la Acordul privind Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, amendament care se referă la eliminarea prevederilor referitoare la limita de creditare, aprobată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.