Dascălii sunt recompensaţi de edituri cu o cincime din valoarea manualelor auxiliare pe care le comandă, piaţa acestora ridicându-se la 80 de milioane de euro pe an, a declarat, joi, la Europa FM, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România, Iulian Cristache. La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret”, Marius Nistor, i-a avertizat pe profesori şi învăţători că DNA şi ANAF sunt cu ochii pe ei.
"Sunt auxiliare diferite, preţurile diferă şi nu poţi să faci o situaţie centralizată, dar făcând un preţ mediu, s-a ajuns la... în jurul a 80 de milioane de euro pe an. (…) Comisionul este de 20 la sută în medie, pentru cadrul didactic. Adică, dacă un cadru didactic cumpără de 300 de lei, este comisionul aferent, pe care îl bagă în buzunar", a spus Iulian Cristache.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România a precizat, la Europa FM, că banii sunt primiţi cash de dascăli, ca un fel de discount din partea editurilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit lui Cristache, s-a ajuns ca, începând de la clasa zero, părinţii să cumpere în fiecare an, până la zece manuale auxiliare pentru materii precum limba română, matematică şi religie, timp în care licitaţia pentru manualele de gimnaziu este blocată de un an, fiind sesizată DNA.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret”, Marius Nistor, invitat şi el la Europa FM, a avertizat cadrele didactice că vor intra în atenţia DNA şi ANAF dacă încasează, pentru manualele auxiliare, bani care nu sunt declaraţi nicăieri.
"Ceea ce mă deranjează este constrângerea copiilor şi a părinţilor. (…) Aici este şi o problemă a editurilor care contactează cadrul didactic... şi a profesorilor în egală măsură. Eu vreau să vă spun că, la un moment dat, într-o unitate şcolară, discutam despre problema auxiliarelor şi le-am atras atenţia: «Fraţilor, sunt nişte instituţii care sunt cu ochii pe voi. Vreau să înţelegeţi acest lucru. Mă refer la instituţiile de forţă»", a spus Nistor, precizând că s-a referit la DNA şi ANAF.
Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret” a adăugat că soluţia ar fi intrezicerea manualelor auxiliare.
"În momentul în care tu încasezi nişte bani pentru auxiliare, bani care nu sunt declaraţi nicăieri, cineva, la un moment dat, poate nu acuma, dar peste un an, peste doi, va veni şi te va lua la întrebări. Soluţia este interzicerea acestor auxiliare, să ai manuale de calitate”, a declarat Nistor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.