Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, cere instituţiilor abilitate să îi sancţioneze pe cei care au difuzat public imagini cu bătaia fetelor din curtea unui liceu din municipiul Hunedoara, el afirmând că minorii au dreptul la protejarea imaginii. Nistor adaugă că este în permanentă legătură cu inspectorul şcolar general, dar şi cu conducerea DGASPC Hunedoara. Între timp, poliţiştii au identificat alte două fete care au participat la conflict.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Incidentul produs în municipiul Hunedoara, unde o minoră de 11 ani a fost agresată de un grup de fete minore, în curtea unei unităţi de învăţământ, m-a mâhnit profund. Ca tată şi ca bunic, vă mărturisesc, m-au încercat sentimente de revoltă, dar şi de îngrijorare. Responsabilitatea viitorului generaţiilor tinere ne aparţine tuturor, părinţi şi instituţii deopotrivă, iar ceea ce s-a întâmplat este dovada faptului că, undeva, societatea a greşit. Agresivitatea cultivată şi încurajată mai ales la aceste vârste fragede, ne arată o realitate care, în mod regretabil, transformă copiii în victime. Sunt în permanentă legătură cu doamna inspector şcolar general, Maria Ştefănie, şi cu doamna director general al DGASPC Hunedoara, Geanina Ianc, pentru a înţelege ce s-a întâmplat, ce se întâmplă cu aceşti copii şi pentru ca măsurile care se iau să fie în acord cu legislaţia în vigoare”, a transmis Laurenţiu Nistor, într-un comunicat de presă, miercuri.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Laurenţiu Nistor a atras atenţia că imaginea fetelor implicate în conflict ar fi trebuit protejată.
 
”Dar, dincolo de violenţa manifestată în aceste imagini, trebuie să ne păstrăm echilibrul şi să nu uităm că, totuşi, este vorba despre copii. În acest context, solicit instituţiilor responsabile cu aplicarea legii să ia măsurile care se impun în urma acestui incident şi să acţioneze inclusiv pentru a sancţiona derapajele celor care, în goana după senzaţional, au expus aceşti copii, difuzând public materiale foto/video în care identitatea nu le este protejată. Potrivit Legii 272/2004, copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale. Legislaţia prevede foarte clar că este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia”, a mai transmis Nistor.
 
În încheiere, Laurenţiu Nistor a făcut apel la instituţiile abilitate să trateze cu responsabilitate acest caz.
 
”Regret cele întâmplate şi, chiar dacă instituţia pe care o conduc nu are pârghii sau atribuţii pentru a controla acest fenomen, ca preşedinte preocupat de viitorul tuturor cetăţenilor acestui judeţ, fac apel către toţi cei care conduc instituţiile abilitate, să trateze cu multă responsabilitate semnele care ne arată că viitorul generaţiei tinere este în pericol!”, a arătat preşedintele CJ Hunedoara.
 
Tot miercuri, poliţiştii au mai identificat alte două fete care au participat la acelaşi conflict, ambele de 12 ani şi vor fi audiate la sediul Poliţiei.
 
Poliţiştii din Hunedoara au deschis o anchetă, după ce au fost sesizaţi de o femeie că fiica sa de 11 ani a fost agresată de două fete, de 12 şi de 13 ani, în curtea unui liceu. Momentul a fost înregistrat, iar imaginile au ajuns inclusiv la mama fetei şi pe reţelele de socializare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.