Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a un semnat contract pentru reabilitarea fostului Spital Municipal Arad, investiţie de peste 33 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Consiliul Judeţean Arad anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, că preşedintele Iustin Cionca semnat contractul pentru reabilitarea şi modernizarea pavilionului central al fostului Spital Municipal.

”Consiliul Judeţean Arad reabilitează şi modernizează pavilionul central al Spitalului Municipal, o bijuterie arhitecturală şi una dintre cele mai vechi clădiri de utilitate publică din municipiul Arad, primul spital public al Aradului. Vorbim despre un spital a cărui construire a fost iniţiată încă din 1775. Fundaţia care colecta fondurile pentru construirea spitalului a reuşit abia în anul 1833 să înceapă lucrările. Primele două saloane au fost deschise în anul 1836”, a declarat Iustin Cionca, citat în comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Instituţia precizează că a preluat clădirea în patrimoniul său, de la Primăria municipiului, în martie 2022 şi a depus imediat proiectul de reabilitare.

Investiţia este finanţată prin PNRR, ofertantul câştigător fiind asocierea: S.C TEHNODOMUS S.R.L. LIDER DE ASOCIERE şi S.C MEDICAL LOGISTIC MALL S.R.L.

Valoarea contractului este de 33,8 milioane lei, durata de execuţie a lucrărilor este de 14 luni  de la data transmiterii comenzii ferme emisă în scris de către beneficiar, iar perioada de garanţie este de 60 de luni.

Potrivit datelor transmise de Consiliul Judeţean Arad, proiectul de reabilitare a Spitalului Municipal va include reabilitarea completă a Corpului c6 şi a subsolului Corpului c7, realizarea de reţele exterioare, realizarea mai multor reţele de încălzire, apă, canalizare şi iluminat, dar şi echiparea clădirilor cu staţii de încărcare pentru maşini electrice.

În plus, vor fi reabilitate parte din instalaţiile de fluide medicale (instalaţii de oxigen).

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.