Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că în timpul pandemiei de COVID-19 românii au redescoperit ţara, din punct de vedere turistic, dar că ”nu am ştiut să profităm”. În ceea ce priveşte Timişoara, care deţine titlul de Capitală Europeană a Culturii, în primele şase luni ale anului au fost până la 180.000 de turişti.
Întrebat în cadrul conferinţei de presă de la Timişoara, dacă în perioada post-pandemie de COVID-19 gusturile turiştilor s-au schimbat, preşedintele ANAT, Dumitru Luca, a subliniat că românii au fost nevoiţi să călătorească în ţară, iar acest aspect ar fi trebuit păstrat.
”De departe, cea mai importantă schimbare, dar nu am ştiut să profităm din plin de ea, este faptul că, în timpul pandemiei, românii şi-au redescoperit propria ţară. În timpul restricţiilor deplasărilor în alte ţări, românii au fost nevoiţi să călătorească în propria ţară şi trebuia marjat pe acest aspect, trebuia să-i păstrăm şi după redeschiderea graniţelor. Cele mai mari creşteri le-au avut ecoturismul, aproape de natură. Staţiunile montane şi balneare, au apărut destinaţii ecoturistice, alt gen de pensiuni, turism de aventură”, a declarat Dumitru Luca.
În ceea ce priveşte oraşul Timişoara care deţine titlul de Capitală Europeană a Culturii, această destinaţie era deja cunoscută mai ales de la târgurile de turism.
”Timişoara era cunoscută deja. Timişoara a fost foarte bine reprezentată la toate târgurile de turism internaţionale, unde operatorii se interesau despre Timişoara, care este un mix al tuturor civilizaţiilor din România. Oraşul arată excelent faţă de acum 10 ani, aud mulţi turişti vorbind limbi străine. Contează ce va urma după 2023”, a adpugat Luca.
Preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Timişoarei, Simion Giurcă, a anunţat în cadrul conferinţei de presă, că în primele 6 luni ale acestui an, în Timişoara au fost până la 180.000 de turişti.
”În primele şase luni ale anului, în Timişoara au venit până la 180 de mii de turişti. Aşteptăm ca în a doua jumătate a anului cifrele să crească, pentru că trendul este unul ascendent, şi sper ca până la finele anului să atingem sau să ne apropiem foarte mult de obiectivele propuse, cifra de un milion de vizitatori, numărul incluzându-i pe toţi cei care vin să vadă anumite evenimente fără să înnopteze, iar la turiştii care şi înnoptează, ţinta noastră este de o jumătate de milion. Ne dorim să creştem durata unui sejur mediu, suntem peste media pe ţară în primul semestru şi ne dorim să crească până până la finele anului. Din datele noastre, în zona privată (apartamente, pensiuni) numărul înnoptărilor este mai mare decât în zona hotelieră, de 4%. Considerăm că Timişoara a intrat pe un drum nou, care să o consacre ca destinaţie turistică importantă şi vrem să forţăm în anii viitori, întrucât Capitala Europeană a Culturii se termină la 31 decembrie 2023, dar oraşul trebuie să meargă înainte, iar turismul este un vector important de imagine, de creştere a prestigiului şi un important factor economic”, a precizat Giurcă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.