Prefectura Bucureşti anunţă că localurile sunt deschise până la ora 23.00, nu 21.00 cum stabilise iniţial Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, întrucât hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă prevede acest interval orar. CMBSU a adoptat o erată în acest sens, corectând eroarea materială.
„Instituţia Prefectului - Municipiul Bucureşti informează că, în cuprinsul Hotărârii nr.2 din 22.01.2021 adoptată de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, s-a constatat o eroare materială în ceea ce priveşte intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 06.00-21.00. În Anexa nr.3 a H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prevăzut orarul 06.00- 23.00, ca interval în care este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor”, a transmis, marţi, Prefectura Bucureşti.
Instituţia precizează că în şedinţa CMBSU nu s-a discutat despre modificarea intervalului orar.
„Astfel, potrivit reglementărilor prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a fost întocmită Erata la Hotărârea nr.2 din 22.01.2021 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, care va fi adusă la cunoştinţa publicului. Prefectul municipiului Bucureşti, domnul Traian Berbeceanu, îşi prezintă public scuzele pentru eroarea susmenţionată”, a mai transmis Prefectura Bucureşti.
Iniţial, CMBSU a decis că funcţionarea localurilor şi a agenţiilor de jocuri este permisă în intervalul 06.00 – 21.00, după scăderea ratei de infectare sub 3 la mie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.