Unsprezece turişti care sâmbătă au urcat în zona Valea Mărului, din apropierea staţiunii Azuga, au rămas blocaţi într-o zonă accidentată, fiind nevoie de intervenţia salvatorilor montani, care i-au ajutat pe aceştia să coboare în siguranţă până la drumul naţional 1.
Conform reprezentanţilor Salvamont Prahova, cele 11 persoane au plecat într-o drumeţie însă au rămas blocate pe o pantă, deasupra râului Prahova. Salvatorii montani din staţiunea Azuga au intervenit în sprijinul loc şi i-au tras cu ajutorul corzilor de alpinism, ajutându-i să ajungă în apropierea drumului naţional 1.
Printre cei 11 se numără şi copii, cel mai mic având 12 ani. Niciunul dintre ei nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.