Paul Emanuel Ceuşan are 21 de ani şi este sergent major la ISU Bistriţa. Tânărul este cel care, alături de un prieten, a ajuns primul la victimele accidenului aviatic de la Lacul Colibiţa. El a povestit News.ro clipele dramatice din primele momente de după accident când a încercat să ajungă cât mai repede la victime. A reuşit acest lucru cu o barcă cu motor pentru că se afla în apropiere, fiind în timpul liber. Bărbatul a explicat ce a văzut chiar cu câteva minute înainte de accident, cum avionul de mici dimensiuni zbura la o distanţă foarte mică de lac şi cum aripa stângă a aparatului a atins apa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Salvatorul a spus că cineva de la mal a strigat că pilotul ar fi deja mort şi că nu are rost să intervină, însă că şi-a continuat negreşit încercarea de a-l salva pe bărbat, fiind paramedic.

„Noi eram pe ponton, la Fisherman, eram cu un coleg, povesteam, nişte poveşti de pescuit, în fine, de-ale noastre.

O trecut prima dată cu avionul, o trecut pe deasupra noastră, la o înălţime foarte mică, era foarte jos faţă de cum mergea el de obicei, o trecut o dată, o trecut a doua oară şi o vrut să facă o curbă spre stânga şi să se ridice sus. Atunci când o făcut curba, o atins cu o aripă, cu aripa stângă o atins apa şi s-a prăbuşit. Noi când am auzit, ne-am mutat în alt vaporaş mai mic şi am început deplasarea spre el, spre locul unde s-a întâmplat accidentul.

La vreo 5 metri de locul accidentului, o strigat cineva: ”Nu are rost să mai veniţi, că este mort”. O persoană, cealaltă persoană, în vârstă de 45 de ani, era urcată pe alt vaporaş şi noi... fiind paramedic, lucrând la ISU Bistriţa, pentru un om civil, dacă persoana respectivă nu mai respiră sau nu mai vorbeşte, este mort.

Fiind paramedic, am zis că poate este un stop cardio-respirator, îl iau în barcă, îl resuscitez, poate îşi revine.

Am luat o barcă cu motor şi am mers la locul accidentului. Am ajuns acolo, 2 bărbaţi înotau cu el, l-au ridicat în sus, eu cu colegul meu l-am luat pe vapor la noi, pe vaporaş la noi, am sunat la 112 şi le-am spus de accidentul de pe Lacul Colibiţa, că am o persoană în stop cardio-respirator şi am început resuscitarea exact în momentul în care am sunat, am început resuscitarea la ora 10 şi 3 minute.

Colegul meu a întors barca şi am revenit la pontonul de la care am plecat.

Am început resuscitarea exact în barca în care l-am urcat”, a relatat Paul Ceuşan despre primele momente în care a intervenit la faţa locului.

Resuscitarea începută imediat, o procedură extrem de importantă. Pompierul de la ISU Bistriţa spune că, fiind în timpul liber şi neavând la îndemână aparatură de specialitate, a fost nevoit să improvizeze cu un tricou pentru a putea face ventilaţie victimei. „Mi-am pus tricoul pe faţa lui şi mi-am făcut mâna ca o pâlnie”, a spus Paul Ceuşan. În echipamentele de specialitate este un anumit material care se foloseşte în cazul care nu se poate ventila cu balonul. „Pe moment, am făcut cu ce am avut”, a precizat Paul Ceuşan.

„Este foarte important, foarte important ca resuscitarea să fie începută exact când ai pus mâna pe victimă, fiecare secundă este foarte foarte importantă.

Am început resuscitarea, aveam un tricou pe mine, sunt paramedic, este un protocol pe care trebuie să-l urmezi la o resuscitare, este un ritm pe care trebuie să-l respecţi. Sunt 30 de compresiuni şi 2 ventilaţii. Ventilaţiile, de obicei, când sunt pe echipaj de autospecială de prim-ajutor, sunt nişte accesorii cu care poţi să ventilezi. Fiind în timpul liber, am făcut hiperextensia capului ca să-i eliberez căile aeriene, mi-am pus tricoul pe faţa lui şi mi-am făcut mâna ca o pâlnie. Am făcut ventilaţiile şi compresiunile le-am făcut exact aşa cum trebuie.

Am făcut manevrele, i-am pus mâna la carotidă să văd dacă are puls, domnul era un pic supraponderal, se simţea un pic de puls, dar foarte slab.

Am continuat resuscitarea, exact protocolul, 30 de compresiuni şi 2 ventilaţii.

Pe urmă am văzut, la respiraţiile pe care le-am făcut, am văzut că victima regurgita, începea să iasă apă din el, l-am întors repede pe o parte, a ieşit apă din gură, fiind, mă gândesc eu, în momentul impactului, având foarte multe traumatisme la nivelul toracelui şi la nivelul abdomenului, mă gândeam că s-a lovit şi din impactul ăla a tras apă, dar eu am făcut ce am putut”, a precizat salvatorul.

O luptă continuă pentru viaţă până au venit alte echipaje în ajutor. Paul povesteşte că la un moment dat victima avea din nou puls, însă foarte slab. La elicopter, însă, pilotul a făcut din nou stop cardio-respirator iar salvatorii au fost nevoiţi să-l coboare din aparatul de zbor din cauza locului strâmt, pentru a-i face din nou manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a mai răspus acestora şi s-a stins.

„Sincer să fiu, prin protocolul pe care l-am respectat ar fi ieşit din stop cardio-respirator. După aceea a venit echipajul de prim ajutor cu accesorii pentru ventilat, cu aparatura necesară pentru măsurarea valorilor pe care le are victima şi am continuat resuscitarea împreună cu ei.

După vreo 10 minute a venit un echipaj de ATI de la Bistriţa şi acolo e medic, l-au intubat şi atunci altfel se fac respiraţiile. Nu a mai mers la spital, a venit şi elicopterul de la Mureş, i-a fost donat sânge, i-au făcut drenaj la plămâni, de la ponton l-am dus direct la elicopter, era ieşit din stop, avea valori cât de cât bune, după vreo 2 minute de când l-am băgat în elicopter l-am scos din nou, fiind intrat iar în stop cardio-respirator, în elicopter este foarte puţin spaţiu, l-am scos afară, am început iar resuscitarea, am făcut compresiunile din nou, i-am ajutat pe colegi dar doctorul de pe elicopter a spus că nu este ok să-l ducă cu elicopterul fiind stopul cardio-respirator repetat de 4 ori la rând.

A murit victima apoi la scurt timp.

Celălat bărbat nu pot să spun că este foarte bine, este bine, este stabil, din câte ştiu avea doar două escoriaţii. Nu am discutat cu el, l-am văzut că este ok, nu dă semne că ar fi lovit, era doar într-un şoc. Fiind şi german nu puteam vorbi cu el”, a explicat Paul Ceuşan.

Impresionat de ceea ce l-a rugat prietenul său, care nu este salvator, atunci când l-a văzut pe bărbatul din avion că nu are semne vitale. Paul Ceuşan spune că a fost rugat să-l trezească pe pilot.

„Ce m-o impresionat a fost momentul în care Marian, prietenul meu, a spus: „Paul, trezeşte-l!”, el nemaiîntâlnind aşa ceva, şi eu i-am răspuns: „Îmi dau toate puterile să îl trezesc!”, a spus, cu emoţie Paul Ceuşan. M-a întrebat: „Paul, cu ce să te ajut?”. I-am răspuns: „Marian, du-mă la mal cât mai repede!”. 

Salvator la 21 de ani şi aproape 2 ani an de experienţă la ISU. Paul Ceuşan spune că acesta este cel mai grav accident la care a intervenit. Bărbatul spune că motivaţia sa puternică i-a fost dată de un comandant de echipaj de la  care a învăţat foarte multe lucruri. Cel care l-a inspirat pentru alegerea carierei sale este fratele său cu 3 ani mai mare, tot salvator la ISU. Spune că persoanele care l-au ajutat cel mai mult să-şi împlinească acest vis sunt părinţii săi. Pentru viitor îşi doreşte să înveţe cât mai mult

„În prima fază, ca la orice intervenţie, că sunt în timpul liber, că sunt la serviciu, simt aşa o adrenalină, mă simt în largul meu şi pot să-mi fac treaba doar în momentul în care este în mâna mea. Am avut o stare de adrenalină după ce am ajuns cu barca la el. După ce am început resuscitarea, am vorbit cu dispeceratul de la Bistriţa, mi-am facut treaba profesionist, fără nicio emoţie, reţinere. Acesta este cel mai grav accident la care am intervenit, pe partea medicală, de prim ajutor.

Am 21 de ani, lucrez la ISU Bistriţa, aici am împlinit 1 an pe 1 august, am mai făcut încă 7 luni la Sărmaş, în judeţul Mureş.

Am mai discutat cu colegii care ştiu despre ce a fost vorba, m-au felicitat, chiar şi colegii superiori, au spus că am intervenit bine.

Am simţit că am fost util, noi am făcut câteva luni de practică la Prundul Bârgăului, aici am dat de o persoană, un paramedic comandant de echipaj, care a fost un pic dur cu mine dar am învăţat foarte multe lucruri de la el.

Vreau să progresez tot mai mult, să învăţ cât mai multe, să fiu o persoană pe care s-ar putea baza un superior. Să spună: „Este Ceuşan pe echipajul ăla sau este Ceuşan şi la stingere, este Ceuşan pe maşina aia, mă pot baza pe el””, a spus pentru News.ro Paul Ceuşan, sergent major la ISU Bistriţa.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.