USR a anunţat, marţi, că, alături de PNL, atacă la Curtea Constituţională modificările aduse de Parlament Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, modificări care vor permite construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate şi care ”vor avea efecte extrem de nocive pentru toate râurile României şi va produce distrugerea ireversibilă a ecosistemelor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

USR anunţă că atacă la Curtea Constituţională, alături de PNL, modificările aduse de Parlament Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

”E una dintre cele mai nocive legi la adresa mediului pe care le-am dezbătut, în actuala legislatură, în Parlament. Mi-e greu să înţeleg cum a fost adoptată la Camera Deputaţilor, după ce la Senat a fost respinsă cu unanimitate. Interesul public major, în înţelesul directivelor europene şi al oricărui om responsabil este protejarea mediului, nu distrugerea lui. Băgatul râurilor pe ţeavă înseamnă suferinţă şi moarte nu doar pentru peşti, animale şi păduri, ci pentru toţi cetăţenii români, pentru copiii şi nepoţii noştri. Când studiile ştiinţifice arată, fără echivoc, că distrugerea biodiversităţii a fost una dintre cauzele majore ale pandemiei de COVID-19, să votezi pentru a o distruge pe mai departe arată o iresponsabilitate criminală. Sper că membrii CCR vor înţelege care este, cu adevărat, interesul public major şi că respectarea dreptului la un mediu sănătos, aşa cum e prevăzut în Constituţie, nu reprezintă un moft, ci o necesitate”, declară senatorul USR Mihai Goţiu, membru în Comisia pentru Ape şi Păduri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

USR afirmă că modificările ”sunt în contradicţie flagrantă cu Directiva europeană 43/1992 a protecţiei habitatelor naturale”.

”De asemenea, parlamentarii USR au arătat că legea este una cu dedicaţie astfel încât Hidroelectrica să-şi poată realiza proiectul megalomanic din Parcul Naţional Defileul Jiului, proiect declarat ilegal de Curtea de Apel Bucureşti în decembrie 2017”, a mai transmis USR.

USR a reamintit că, în 2015, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement în cazul României din cauza amenajărilor hidroenergetice care afectează habitatele, iar, dacă problemele nu se rezolvă, ţara noastră riscă să fie acţionată la Curtea de Justiţie a UE.

”În sesizarea adresată Curţii Constituţionale, semnatarii invocă atât motive extrinseci, cât şi motive intrinseci de neconstituţionalitate. Este vorba, pe de o parte, de încălcarea principiilor conciziei şi preciziei textului juridic, legea criticată conţinând norme neclare şi lipsite de previzibilitate. Pe de altă parte, semnatarii sesizării arată că actul normativ încalcă art. 44 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile în care exproprierea pentru cauză de utilitate publică trebuie să fie o limitare excepţională a dreptului la proprietate. De asemenea, în sesizare se argumentează că legea adoptată de Parlament instituie cadrul normativ pentru încălcarea obligaţiei constituţionale de protecţie a mediului şi derogă inclusiv de la cadrul normativ european care instituie garanţii pentru protecţia apelor şi biodiversităţii”,  a mai transmis USR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.