Bucureştiul va găzdui, în perioada 2- 4 mai, lucrările celei de-a IV-a Reuniuni a Grupului de Lucru pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene privind combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti. Organizat de către Guvernul României cu sprijinul Comisiei Europene, evenimentul se va bucura de participarea reprezentanţilor speciali, coordonatorilor şi responsabililor cu atribuţii în domeniul combaterii antisemitismului din statele membre UE, Ucraina şi Republica Moldova, precum şi ai organizaţiilor naţionale, europene şi internaţionale ale comunităţilor evreieşti, ai organizaţiilor internaţionale relevante şi experţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Deschiderea evenimentului va avea loc marţi,  la Palatul Victoria, cu participarea prim-ministrului României, Nicolae-Ionel Ciucă, şi a vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, domnul Margaritis Schinas (online).

”Pe parcursul celor trei zile, vor fi abordate teme de interes major pentru combaterea antisemitismului, precum dezvoltarea şi implementarea strategiilor naţionale din domeniu, progresele înregistrate în implementarea Strategiei UE privind combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti, pericolele reprezentate de antisemitism, distorsionarea şi negarea Holocaustului pentru societăţile democratice, importanţa prezervării memoriei Holocaustului, inclusiv situaţia din Ucraina şi Republica Moldova. Organizarea, la Bucureşti, a celei de-a IV-a Reuniuni a Grupului de Lucru pentru implementarea Strategiei UE pentru combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti reprezintă un bun prilej de evidenţiere a progreselor pe care România le-a realizat în domeniul combaterii antisemitismului şi promovării vieţii evreieşti, dar şi de recunoaştere a contribuţiei valoroase pe care comunitatea evreiască din ţara noastră a adus-o la dezvoltarea şi modernizarea societăţii româneşti”, transmite Executivul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În data de 5 octombrie 2021, Uniunea Europeană a adoptat prima Strategie privind combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti care stabileşte cadrul politicii europene din acest domeniu pentru perioada 2021-2030. Strategia UE are trei piloni importanţi: prevenirea şi combaterea tuturor formelor de antisemitism; protecţia şi promovarea vieţii evreieşti; educaţia, cercetarea şi memoria Holocaustului. Pentru implementarea acestei Strategii, a fost constituit un Grup de Lucru ca o structură permanentă având rolul de a sprijini procesul de atingere a ţintelor Strategiei.

Guvernul României s-a numărat printre primele 7 state membre care a adoptat, în mai 2021, prima Strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021- 2023 şi Planul de acţiune aferent. Prin această Strategie se urmăreşte prevenirea replicării în România a evoluţiilor negative înregistrate pe acest palier în alte ţări, precum şi asigurarea instrumentelor necesare pentru sancţionarea faptelor asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.