Un număr de 8.238 de persoane s-au imunizat în acest sfrşit de săptămână la Centrul Regional de Afaceri de la Timişoara (CRAFT), la Maratonul vaccinării, fie pentru doza de rapel cu Pfizer, fie pentru prima dată, fie cu serul Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză. 7.005 de oameni au primit Pfizer, iar dintre aceştia 6722 au făcut rapelul. 1233 au fost imunizaţi cu Johnson&Johnson.
De menţionat că 1718 de persoane au venit la Centrul Regional de Afaceri în acest weekend să-şi facă prima doză de vaccin cu Pfizer, aceştia urmând să facă rapelul într-un centru de vaccinare din judeţ. Alţi 302, care au fost la primul maraton, în aprilie, să primească serul, la rapel s-au îndreptat spre alte centre din Timişoara, de teama aglomeraţiei.
În premieră la un astfel de eveniment, aproximativ 800 de oameni au beneficiat şi de analize gratuite pentru depistarea unor boli cronice.
„A fost un succes, nu doar prin numărul oamenilor, ci prin impactul naţional. Au fost 25 de maratoane de vaccinare în toată ţara în aceste zile. Am reuşit să resuscitam spiritul pro vaccinare. S-a văzut cum corpul medical are un spirit de solidaritate extraordinar. Mii de oameni din toată ţară, medici, asistenţi, studenţi, au venit din timpul lor liber să lucreze voluntar pentru cetăţenii lor. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături. A fost extraordinar", a declarat medicul Dorel Săndesc, vicepreşedintele Societăţii de ATI din România, initatorul acestui tip de vaccinare în România.
Al doilea Maraton al Vaccinării a început vineri după-amiază, la orele 16.00, şi s-a încheiat, luni dimineaţă, la ora 8.00.
La Centrul Regional de Afaceri au fost organizate, simultan cu vaccinarea, concerte şi expoziţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.