Peste 6.000 de pacienţi au accesat platforma de consultaţii online lansată de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) de la lansarea acesteia în 17 martie.
”Lansată pe 17 martie 2020, a doua zi după declararea stării de urgenţă în România, ca urmare a pandemiei de COVID-19, platforma de consultaţii medicale online pacient.assmb.ro şi-a dovedit cu prisosinţă utilitatea în această perioadă dificilă, atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical. În cele trei luni şi jumătate de la lansare, au fost preluate 6.024 de cazuri, din care 5.608 au fost închise, iar 414 sunt încă în analiză”, a anunţat, vineri, ASSMB.
Potrivit instituţiei, cele mai căutate specializări sunt Dermatologie Venerologie - 690 de consultaţii, Cardiologie - 476, Psihiatrie - 376, Pediatrie - 362 şi Gastroenterologie - 357.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Ultimele statistici ale platformei pacient.assmb.ro arată o creştere remarcabilă, în special la Spitalul Clinic Colentina, unde au fost înregistrate 2.589 cazuri, Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu - 965 cazuri şi Spitalul Clinic Colţea - 810 cazuri. Succesul incontestabil al platformei online, dezvoltată iniţial ca un proiect-pilot la Spitalul Clinic Colentina, demonstrează faptul că pacient.assmb.ro poate reprezenta punctul de pornire al unui program accelerat de digitalizare a serviciilor oferite de spitalele aflate în administrarea ASSMB”, a mai transmis sursa citată.
Peste 500 de medici, dintr-un număr de peste 50 de specializări, angajaţi în cele 19 spitale ale Primăriei Capitalei, au fost în toată această perioadă la dispoziţia pacienţilor din Bucureşti, şi nu numai.
”Aflată într-o evoluţie continuă, în perioada care a trecut de la lansare, platforma pacient.assmb.ro a dobândit noi opţiuni şi capabilităţi menite a uşura şi mai mult interacţiunea virtuală medic-pacient. Astfel, sunt deja funcţionale opţiuni precum bifa de împuternicit legal pentru pacienţii sub 18 ani şi formularul de satisfacţie a pacientului. De asemenea, medicul poate retransmite pacientului scrisoarea medicală şi reţetele eliberate”, a mai precizat ASSMB.
În fază de testare se află modulul de apel video şi cel de telefonie clasică, precum şi confirmarea scrisă pe care o poate primi pacientul în momentul înregistrării cazului său pe platformă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.