Peste 51% dintre sindicaliştii Sanitas care au participat la un sondaj online consideră că ar fi echitabilă salarizarea în funcţie de nivelul de clasificare al spitalului. Sondajul a fost făcut în vederea conceperii noii legi a salarizării în sectorul public.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Angajaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială cer un sistem de salarizare diferenţiat în funcţie de spitale! Jumătate din numărul respondenţilor (51,35%) sunt de acord că un sistem de salarizare diferenţiat în funcţie de nivelul de clasificare al spitalelor ar fi mai echitabil”, a transmis, vineri, Sanitas, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii Sanitas au realizat, în perioada 18 – 26 februarie 2023, un sondaj, la care au participat peste 8.600 dintre sindicalişti. Întrebările au vizat noua lege a salarizării bugetare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Rezultatele vor fi folosite dem sindicalişti în negocierile cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Guvernului.

Spitalele din România sunt clasificate în cinci categorii:

- spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat – spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative;

- spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate;

- spitale de categoria III: nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate;

- spitale de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil) : nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi  care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate;

- spitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă foarte înalt – spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.