Peste 400 de tone de alimente de primă necesitate, respectiv conserve, caşcaval, apă, zahăr etc., dar şi construcţii modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, pături, saltele, aşternuturi, ajung în Galaţi, după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat hotărârea prin care se propune Guvernului României scoaterea de la rezervele de stat a unor construcţii uşoare din elemente modulare, pentru cazare, articole de cazarmament, apă şi alimente în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul afectat de inundaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Peste 400 de tone de alimente de primă necesitate, respectiv conserve, caşcaval, apă, zahăr etc., dar şi construcţii modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, pături, saltele, aşternuturi, ajung în Galaţi, judeţul care a înregistrat cele mai mari pagube în urma inundaţiilor de noaptea trecută.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat hotărârea prin care se propune Guvernului României scoaterea de la rezervele de stat a unor construcţii uşoare din elemente modulare, pentru cazare, articole de cazarmament, apă şi alimente în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi pentru asigurarea condiţiilor minime de trai persoanelor afectate de fenomenele hidrometeorologice.

Totodată, a fost abilitat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să solicite Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scoaterea de la rezervele de stat, a unor cantităţi suplimentare de produse şi materiale şi/sau a unor noi categorii de produse şi materiale, pe baza analizei efectuate la nivelul judeţului Galaţi, în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, unităţilor administrativ-teritoriale afectate.

Transportul materialelor şi produselor aprobate se efectuează cu mijloace de transport din dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerului Apărării Naţionale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi, la nevoie, cu mijloace de transport aparţinând unor operatori economici specializaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.