Peste 30 de localităţi din 14 judeţe au fost afectate în urma ploilor şi furtunilor de sâmbătă, unde au fost inundate case, curţi şi anexe, au fost doborâţi copaci, iar acoperişul unui centru comercial a luat foc după ce a fost lovit de un fulger. În judeţul Alba, se intervine pentru salvarea a 25 de persoane, dintre care patru au rămas blocate pe o stâncă, după ce nivelul unui pârâu a crescut. În Hunedoara, 23 de persoane au fost evacuate, iar circulaţia este întreruptă pe trei drumuri judeţene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
”Astăzi, 24 iunie, în intervalul 07.00-21.00, fenomenele hidrometeorologice prognozate pentru această perioadă au produs efecte în 32 localităţi din 14 judeţe (Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Timişoara şi Vrancea), unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 6 case, 6 anexe, 73 curţi, 8 subsoluri, pentru degajarea a 30 copaci, fiind avariate 2 autoturisme, 2 acoperişuri de case şi 6 anexe, precum şi pentru stingerea unui incendiu la acoperişul unui complex comercial lovit de fulger”, a transmis, sâmbătă seară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
 
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
 
În localitatea Râmeţ din judeţul Alba, se intervine pentru salvarea unui grup de 25 de turişti, cu vârste cuprinse între 20-60 de ani, care nu au mai putut înainta din cauza creşterii nivelului pârâului Râmeţ din satul Cheia, localitatea Râmeţ. Turiştii nu au probleme medicale, dar au solicitat sprijinul autorităţilor întrucât nu au mai putut înainta.
 
Potrivit IGSU, în prezent, 21 dintre turişti se află la şcoala din satul Cheia, iar 4 persoane se află pe o stâncă din zona Gura Caprei, în aşteptarea  forţelor de intervenţie. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, în sprijinul forţelor din teren acţionează şi echipe ale Salvamont Alba.
 
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
 
De asemenea, circulaţia rutieră este oprită pe 3 drumuri judeţene (DJ 687/HD, DJ 687D/HD, DJ 687k/HD) din cauza apei şi aluviunilor acumulate, precum şi a copacilor căzuţi pe carosabil.
 
În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 12 localităţi din judeţele Bacău şi Hunedoara, iar la acest moment echipe specializate se află în teren pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp. 
 
La momentul raportării sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice în judeţele Alba şi Hunedoara. 
 
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
 
Potrivit ISU Hunedoara, în judeţ sunt afectate, sâmbătă seară, două drumuri naţionale (DN 74, DN 7), trei drumuri judeţene (DJ 687J, DJ 687K, DJ 687F), trei drumuri comunale (DC 103A, DC 115A, DC15). De asemenea, au fost afectate aproximativ 170 de anexe gospodăreşti.
Un număr de 23 de persoane au fost evacuate (13 bărbaţi, 8 femei, 3 minori), nefiind înregistrate victime.
 
”Având in vedere fenomenele meteo inregistrate, mâine 25.06.2023, orele 09.00 va fi convocat CJSU Hunedoara pentru stabilirea măsurilor ce se impun pentru inlaturarea efectelor negative ale evenimentelor generate de urmarile Codului Rosu de fenomene meteo periculoase”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.