Peste 250 de maşini participă sâmbătă la marşul de protest organizat pe traseul Iaşi-Bucureşti, prin care cer începerea construcţiei de autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania şi de sudul ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul este organizat de două asociaţii civice - ”Împreună pentru A8” şi ”Moldova vrea autostradă”.

Sâmbătă după-amiază, coloana de maşini se afla în judeţul Vrancea.

”Din Iaşi s-a plecat cu câteva zeci de maşini. Pe traseu ni s-au alăturat maşini de la Suceava, Botoşani, Roman şi Bacău. Sunt autoturisme, motociclete, camioane, dubiţe. E greu de estimat câţi suntem, probabil peste 250 de autovehicule. Nu toţi vor ajunge la Bucureşti, unii s-au alăturat doar pe un segment de drum, pentru a-şi arăta solidaritatea. Prin oraşele prin care am trecut, oamenii ne-au salutat, şoferii au claxonat, locuitorii din Moldova vor această autostradă”, a declarat pentru News.ro Dan Radu, unul dintre participanţi.

Iniţiatorii acţiunii afirmă că în cursul zilei de vineri au aflat că Primăria Bucureşti nu şi-a dat acordul ca maşinile să staţioneze în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, întrucât în zonă s-ar desfăşura un alt eveniment. Coloana de maşini ar urma să ajungă în Capitală după ora 17.00.

Organizatorii protestului afirmă că vor termene clare din partea Guvernului privind începerea lucrărilor la autostrada A8 (Ungheni-IaşI-Târgu Mureş) şi la autostrada A7 (Ploieşti-Suceava).

”Din anul 2007, de când s-a dat startul construirii infrastructurii mari, nu numai că nu s-a construit nici un metru de autostradă în Moldova, dar nu există în acest moment nici măcar contracte încheiate pentru refacerea studiilor de fezabilitate. Mai grav: nu sunt nici măcar fixate date clare pentru licitarea acestor contracte! Pentru Autostrada A8 (Iaşi – Târgu Mureş, care ar lega Moldova de rutele europene), au fost anulate până acum două studii de fezabilitate, situaţia fiind la momentul de faţă tot la punctul zero, după 11 ani, exact ca în 2007. Pentru Autostrada A7 (sau drum expres, Guvernul încă nu s-a decis asupra categoriei), au fost amânate licitaţiile pentru studiile de fezabilitate de 16 ori în cinci ani”, precizează reprezentanţii celor două asociaţii, într-un comunicat de presă.

Totodată, organizatorii acestui eveniment solicită o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Transporturilor, Lucian Şova, pentru ”a primi garanţii oficiale ferme şi o foaie de parcurs cu termene şi acţiuni clare pentru deblocarea construirii Autostrăzilor A8 şi A7, esenţiale pentru egalizarea dezvoltării interregionale în România”.

”Evenimentul este unul exclusiv civic şi transmite revolta cetăţenilor faţă de minciunile şi incompetenţa din ultimii 11 ani ale guvernanţilor. Vrem urgent autostrăzi şi dezvoltare în Moldova, vrem un termen clar. Impactul lipsei acestei infrastructuri este plătită sever de milioane de români cărora li se refuză accesul la dezvoltare. Mediul de afaceri este profund afectat de lipsa autostrăzilor în Moldova, ceea ce are impact inclusiv asupra bugetului naţional”, mai precizează reprezentanţii celor două asociaţii civice.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.