Peste 100 de kilometri de drumuri judeţene din cei aproape 700 din judeţul Constanţa se află într-o stare foarte proastă, a anunţat, joi, directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, Lucian Lungoci, el spunând că pentru repararea acestora este nevoie de aproximativ 200 de milioane de lei, iar din fondurile Consiliului Judeţean Constanţa nu pot fi făcute aceste lucrări şi atunci se încearcă obţinerea de finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lucian Lungoci a declarat, joi după-amiază, într-o conferinţă de presă, că unele din drumurile cu probleme sunt în zona de nord a judeţului, unde sunt mai multe cariere de piatră, carosabilul trebuind să suporte în zonă greutăţi de 40 de tone.

“Avem un total de 105 kilometri de drumuri judeţene într-o stare foarte proastă. Unele sunt în zona de nord a judeţului, o zonă cu multe cariere de piatră. Sunt opt cariere deschise în acest moment în acea zonă, toată piatra este transportată pe aceste drumuri judeţene”, a explicat directorul RAJDP, care a mai spus că aceste drumuri suportă camioane încărcate cu 40 de tone, nefiind proiectate pentru o asemenea greutate.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Lucian Lungoci a menţioant că tot din cauza traficului greu a fost distrus şi drumul dintre Cobadin şi Mereni, zona fiind tranzitată în perioada în care circulaţia maşinilor de mare tonaj a fost interzisă pe podul de la Agigea.

“În aceeaşi situaţie se află şi drumul de la Cobadin la Mereni,  o problemă fierbinte pentru acea zonă. Este un drum judeţean distrus în proporţie de 90 la sută, fundaţia este distrusă în proporţie de 90 la sută. În perioada în care traficul greu a fost deviat de pe drumul naţional sau de pe autrostradă să nu mai treacă podul de la Agigea s-a găsit această rută ocolitoare, iar acest sector de drum nu a rezistat”, a menţionat directorul RAJDP.

El a mai afirmat că aceste drumuri au nevoie de o reabilitare totală, iar preţul pentru refacerea unui kilometru din aceste sectoare se încadrează între 1,6 şi 2 milioane de lei.

“Dacă sunt 105 kilometri ne ducem la 160 - 200 de milioane de lei. Acesta este bugetul alocat de Consiliul Judeţean pentru drumuri pentru următori 5 - 6 ani fără a face lucrări la alte drumuri. E clar că nu se poate face din banii Consiliului Judeţean, pentru asta s-a demarat documentaţia privind obţinerea de finanţare în Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru 2018, 2019 şi 2020”, a mai spus Lucian Lungoci, urmând să fie reabilitaţi 35 de kilometri pe an din acele drumuri.

Directorul RAJDP a menţionat că în judeţul Constanţa sunt 680 de kilometri de drumuri judeţene asfaltate, la care se adaugă 100 de kilometri de drumuri comunale, dar care au fost ridicate la rang de drum judeţean, acestea fiind la stadiul de piatră sau de pământ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.