Peste 1.200 de ambulanţe noi vor intra în dotarea SMURD şi a serviciilor judeţene de ambulanţă, potrivit unei hotărâri adoptate joi de Guvern. Costul total al achiziţiei este de aproape 477 de milioane de lei, o parte din finanţare urmând să fie acoperită din fonduri europene nerambursabile.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), vor fi achiziţionate 242 de ambulanţe de tip A, 375 de ambulanţe de tip B4x2, 505 ambulanţe de tip B4x4 şi 122 de ambulanţe de tip C.
Costul total al achiziţiei este de 476.857.000 lei şi se va face atât de la bugetul de stat, cât şi de din fonduri europene nerambursabile.
„Achiziţia autospecialelor va fi efectuată în cadrul unor proiecte prin care se urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în Regiunile Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Nord-Est şi Centru”, precizează MAI.
Proiectele au fost depuse spre finanţare din fondurile Programului Operaţional Regional (POR) 2014–2020 şi au ca scop creşterea calităţii serviciilor medicale prin îmbunătăţirea dotărilor.
Autospecialele SMURD şi ale serviciilor de ambulanţă sunt învechite. La nivelul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene, peste 1.000 de ambulanţe au peste 500.000 de kilometri parcurşi în regim de urgenţă, iar 450 dintre acestea au peste 600.000 de kilometri în condiţiile în care durata optimă de exploatare este de 200.000-300.000 de kilometri, arată MAI.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a fost desemnat să achiziţioneze în mod centralizat autospecialele pentru SMURD şi pentru serviciile de ambulanţă judeţene şi pentru Bucureşti-Ilfov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.