Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui au pus, sâmbătă, în aplicare 16 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Iaşi şi în municipiul Huşi, judeţul Vaslui, într-un dosar în care sunt făcute cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc.
Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate de către organele de cercetare penală aproximativ 2,4 kilograme de canabis şi 1,4 kilograme de plante de canabis, seminţe de canabis, aproximativ 2 grame de cocaină, sumele de 51.674 de lei şi 17.740 de euro, trei cântare, trei grindere, un aparat de vidat, 150 de articole pirotehnice şi mai multe componente ale unei instalaţii pentru întreţinerea de culturi indoor. În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu luna mai 2021, 10 inculpaţi au procurat, depozitat, preparat şi vândut droguri de risc (canabis), consumatorilor din judeţele Iaşi şi Vaslui.
Totodată, doi dintre inculpaţi au înfiinţat şi întreţinut culturi de canabis, indoor şi outdoor, drogurile obţinute fiind fiind comercializate pe raza judeţelor menţionate.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au fost conduşi, în vederea audierii, cei 10 inculpaţi, procurorii dispunând măsura reţinerii faţă de 7 dintre aceştia şi măsura controlului judiciar faţă de alţi trei inculpaţi.
În cursul zilei de 09.10.2022, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de 7 inculpaţi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi de Biroul de Analiză a Informaţiilor Vaslui.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Vaslui şi Iaşi, Serviciilor Acţiuni Speciale Vaslui şi Iaşi, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui şi cadrelor Direcţiei Regionale Vamale Iaşi.
DIICOT mai precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.