Angajaţii de la Termocentrala Mintia continuă protestul, pentru a patra zi consecutiv, iar patru dintre ei au anunţat că au intrat în greva foamei. Nemulţumirile energeticienilor sunt legate de restanţele salariale pe care nu le-au luat de şase luni, de incertitudinea locului de muncă, dar şi de lipsa cărbunelui din cauza căruia centrala este oprită încă de sâmbătă.
Patru protestatari de la Termocentrala Mintia au ajuţat că au intrat în greva foamei, trei dintre ei în cursul serii de miercuri, iar al patrulea joi dimineaţa.
Angajaţii de la Mintia solicită plata drepturilor băneşti restante încă din luna martie. Este vorba despre tichete de masă, ajutor de încălzire, deconturi pentru transportul la locul de muncă şi plata aferentă lunilor iulie şi august pentru pilonul 2 de pensii, valoarea lor fiind cuprinsă între 3.500 şi 5.500 de lei pentru un salariat.
Totodată, din cauza lipsei de cărbune, angajaţii termocentralei au fost nevoiţi să oprească centrala încă din cursul nopţii de sâmbătă. Miercuri, cărbunele a ajuns în depozitele termocentralei, însă protestatarii nu vor să reia activitatea până când autorităţile nu le răspund doleanţelor.
„Începem a patra zi de protest, a cincea de când Guvernul României a oprit o termocentrală de 1.275 MW, pentru a face loc importului de energie electrică. Patru protestatari se află, de miercuri, în grevă foamei. Mai mult, în locul discuţiilor, conducerea CEH a trecut la ameninţări”, a declarat liderul Sindicatului ”Solidaritatea” din Valea Jiului, Cristian Iştoc.
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a transmis protestatarilor că greva este ilegală şi poate avea consecinţe asupra angajaţilor
„Având în vedere cele două adrese comunicate de dumneavoastră (…) prin care ne informaţi că un număr de patru salariaţi de la Sucursala Electrocentrale Deva au intrat în grava foamei, vă comunicăm următoarele: în conformitate cu legislaţia naţională în materie sunt reglementate ca forme de protest autorizate doar greva de avertisment, de solidaritate şi greva propriu zisă, cu respectarea unor condiţii prealabile. Orice alte tipuri de greve nu pot fi considerate licite deoarece nu presupun încetarea colectivă a lucrului şi prin urmare nu se încadrează în definiţia legală a grevei. Ele se înscriu în noţiunea de executare necorespunzătoare a prevederilor contractului individual de muncă (inclusiv greva foamei), nu constituie greva în sensul Legii nr.62/2011 şi al Legii nr. 168/1999, ci este asimilată unei abateri grave de la normele regulamentului de ordine interioară (…)”, se arată în răspunsul primit de preşedintele Sindicatului ”Solidaritatea”, Cristian Iştoc, de la conducerea CEH.
Cristian Iştoc a anunţat că, în cursul zilei de joi, protestatarii au fost convocaţi la o întâlnire cu primarul municipiului Deva, „însă am fost nevoiţi să refuzăm, dat fiind faptul că oamenii au cerut ca aceia care doresc să discute cu noi şi vin cu soluţii pertinente în ce priveşte problemele cu care ne confruntăm, să vină în mijlocul nostru, la termocentrală”.
Termocentrala Mintia face parte din Complexul Energetic Hunedoara, companie aflata în insolvenţă, iar în cadrul acesteia îşi desfăşoară activitatea aproximativ 700 de angajaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.