Parlamentul European adoptă joi, o rezoluţie despre Revoluţia din România, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la evenimentele care au dus la moartea a 1.142 persoane şi rănirea a peste trei mii. În draftul documentului, eurodeputaţii aduc un omagiu victimelor şi recunosc că sacrificiul protestatarilor paşnici din decembrie 1989 a deschis calea tranziţiei României către democraţie.
Luni, la Strasbourg, a avut loc dezbaterea rezoluţiei despre Revoluţia Română din Decembrie 1989, exact la împlinirea a 30 de ani de la debutul evenimentelor de la Timişoara.
Votul Parlamentului pentru adoptarea rezoluţiei are loc joi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În draftul rezoluţiei, eurodeputaţii vorbesc despre comemorarea a 30 de ani de la revoluţia română, declanşată la Timişoara şi care a continuat ulterior în toate părţile ţării.
Documentul aminteşte despre pierderea a 1.142 de vieţi, 3.138 de persoane rănite grav şi peste 760 de persoane reţinute ilegal şi torturate.
Parlamentarii europeni comemorează şi aduc un omagiu victimelor revoluţiei din decembrie 1989, ”care şi-au sacrificat viaţa pentru cauza încheierii dictaturii totalitare din România şi familiilor lor”.
De asemenea, eurodeputaţii recunosc că ”sacrificiul protestatarilor paşnici din decembrie 1989 a deschis calea tranziţiei României către democraţie, statul de drept şi instituirea unei economii de piaţă, precum şi integrarea ulterioară a acesteia în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană”.
În urmă cu 30 de ani, în Decembrie 1989, la Timişoara au izbucnit evenimentele care au dus la căderea comunismului din România.
În data de 15 Decembrie 1989 s-a aprins scânteia Revoluţiei, când mai mulţi timişoreni s-au adunat în faţa Bisericii Reformate din Timişoara pentru a-l susţine pe pastorul Laszlo Tokes, care urma să fie evacuat de regimul comunist.
Susţinerea pastorului reformat s-a transformat, a doua zi, într-o adevărată revoltă, iar în aceeaşi seară au avut loc primele arestări ale celor care demonstrau în Piaţa Maria din Timişoara, acolo unde se află Biserica Reformată.
În data de 17 Decembrie 1989, la Timişoara se trăgea înspre manifestanţi, tot atunci au căzut şi primele victime. 62 de oameni au murit în 17 Decembrie 1989, la Timişoara, iar alte câteva sute au fost răniţi de gloanţe.
În 18 decembrie, la Timişoara era instituită legea marţială, iar tinerii mureau pe treptele Catedralei, în numele Libertăţii
În 20 decembrie,după zile întregi în care oamenii au manifestat în stradă, Timişoara devenea primul oraş liber de comunism din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.