Trupul neînsufleţit al părintelui arhimandrit Mina Dobzeu, mort la 96 de ani în chilia sa de la Mănăstirea ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a fost depus în Catedrala Episcopală din Huşi, unde Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba cuvenită. Părintele va fi înmormântat, sâmbătă, la Catedrala Episcopală din Huşi. Părintele arhimandrit Mina Dobzeu l-a botezat în credinţa ortodoxă pe Nicolae Steinhardt.
Arhiepiscopia Huşilor anunţă că trupul neînsufleţit al părintelui arhimandrit Mina Dobzeu a fost depus în Catedrala Episcopală din Huşi, unde Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba cuvenită.
”Potrivit rânduielii îndătinate, se va citi permanent din Psaltire, iar cei care vor dori să rostească o rugăciune şi să aprindă o lumânare în memoria sa, vor putea veni, biserica rămânând deschisă”, anunţă Arhiepiscopia.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la Catedrală. La 07.30 va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească, iar la ora 10.00 este programată Slujba de înmormântare.
Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, misionar fidel şi statornic mărturisitor al credinţei, s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 96 de ani, în chilia sa din cadrul mănăstirii ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Catedrala Episcopală din Huşi, după o viaţă trăită în duhul smereniei şi al ascultării depline.
Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.
În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învăţământului religios din şcoală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din Bucureşti), scos din monahism şi condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal. A fost închis la Galaţi, Jilava, Gherla şi în colonia de muncă din Delta Dunării.
Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credinţa ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”. A ieşit din închisoare în 1964.
Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, al cărei stareţ a fost între anii 1978-1988.
În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” şi „uneltire împotriva siguranţei statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi la ateismul adus de comunism.
După reînfiinţarea Episcopiei Huşilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huşi.
Anul trecut, părintele a fost distins cu ”Crucea Moldavă”, de sărbătoarea sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.