Papa Francisc urmează să fie externat din spital, sâmbătă, a transmis purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, şi va participa la slujba de Florii, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a fost spitalizat miercuri pentru tratarea unei infecţii respiratorii.

El va participa la slujba de duminică a Floriilor în Piaţa Sfântul Petru, a adăugat Bruni.

Suveranul Pontif a servit, joi, pizza la cină, împreună cu personalul medical şi poliţienesc, iar vineri "după micul dejun, a citit câteva ziare şi şi-a reluat activitatea”. ”Întoarcerea Sanctităţii Sale acasă, la Santa Marta, este aşteptată mâine, în urma rezultatelor ultimelor analize din această dimineaţă", a precizat Bruni, vineri.

Bruni dezvăluise anterior că lui Francisc i-au fost administrate antibiotice pentru tratarea bronşitei infecţioase în timpul şederii sale în spital.

El a petrecut o a doua noapte "odihnitoare" la spitalul Policlinico A. Gemelli din Roma, au declarat vineri surse de la Vatican pentru CNN.

Suveranul pontif - care, în tinereţe, a suferit de pneumonie severă şi i s-a extirpat o parte dintr-un plămân - a avut un istoric recent de probleme medicale.

El a fost văzut adesea cu un baston de mers şi uneori foloseşte un scaun cu rotile din cauza unor dureri la genunchiul drept. Anul trecut, el a anulat o călătorie în Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud după ce medicii i-au spus că ar putea fi nevoit să rateze şi o călătorie ulterioară în Canada dacă nu este de acord să facă încă 20 de zile de terapie şi odihnă pentru genunchiul său. În cele din urmă, el a mers în RDC şi Sudanul de Sud în februarie.

Francisc suferă, de asemenea, de diverticulită, o afecţiune comună care poate provoca inflamarea sau infectarea colonului. În 2021, el a suferit o intervenţie chirurgicală pentru a i se îndepărta o parte din colon.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.