Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED consideră discriminatorie decizia de a nu implica resursele private în niciun exerciţiu ori simulare realizată până în acest moment, preşedintele acestui patronat, Cristian Hotoboc, afirmând că angajaţii din sistemul privat de sănătate au disponibilitatea de a participa la aceste exerciţii, dar că aceştia nu au fost solicitaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED, declară că angajaţii din sistemul sanitar privat sunt dispuşi să participe la exerciţiile de intervenţie în caz de cutremur, însă nu au fost solicitaţi. De asemenea, acesta contrazice afirmaţia şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, care spune că personalul din mediul privat este acelaşi cu cel de stat.

„Avem toată disponibilitatea de a participa la aceste exerciţii deoarece, în caz de calamitate, ne dorim să participăm activ la salvarea de vieţi omeneşti, nu doar prin echipajele şi tehnica noastră de teren, ci şi prin ajutorul pe care l-ar putea oferi medicii prin resursele din clinicile şi spitalele private. Înţeleg că unul dintre argumentele prezentate de domnul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru neimplicarea structurilor private, este faptul că personalul este acelaşi cu cel de la stat şi atunci nu ar avea cine să opereze aceste servicii. Nimic mai neadevărat. Sigur, sunt şi situaţii în care un medic sau un asistent medical lucrează în ambele servicii, dar în niciun caz acest lucru nu este regula, aşa că personal ar fi existat. Era la datorie, aştepta doar un apel. Sper ca toţi cei care realizează un astfel de plan de intervenţie să gestioneze în viitor toate resursele disponibile, publice şi private, având un singur scop – salvarea de vieţi omeneşti”, susţine Cristian Hotoboc.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Reprezentanţii Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED afirmă că se vor adresa public instituţiilor implicate în realizarea planului de intervenţie în astfel de situaţii, pentru a-i asigura pe decidenţi de întreaga disponibilitate a furnizorilor de servicii medicale private de a participa la astfel de exerciţii şi de a-şi utiliza resursele în caz de necesitate.

„Am urmărit cu atenţie exerciţiul şi am aflat, în timpul unei raportări realizate de dl. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, că 7 ambulanţe private ar fi fost chemate pentru a suplimenta resursele de la stat şi pentru a acoperi alte intervenţii necesare, pe lângă cele de urgenţă, provocate de cutremur. Înţeleg de aici că nu au participat, efectiv, la exerciţiile de salvare propriu-zise. Mai ştiu şi că ele reprezintă un număr infim din resursele de care dispune sistemul privat. Cu siguranţă, dacă scenariul ar fi fost o situaţie reală, pe care nu ne-o dorim, mulţi oameni ar fi fost privaţi de o şansă - aceea de a fi salvaţi”, mai spune Hotoboc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.