Deputatul USR Emanuel Ungureanu relatează, într-o postare pe Facebook, despre un incident grav la Spitalul Floreasca, o pacientă a luând foc pe masa de operaţie. El citează declaraţii ale asistentelor care au văzut scena şi din care rezultă că de vină ar fi medicul Mircea Beuran, cel care realiza intervenţia chirurgicală. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan declară că vineri au fost deja făcute primele verificări îla Spitalul Floreasca, iar săptămâna viitoare va fi trimis la spital Corpul de control al ministrului Sănătăţii. Deşi medicul Mircea Beuran a negat că s-ar fi aflat în unitatea medicală în acea zi, el semnează protocolul operator al acestei intervenţii, susţine secretarul de stat. Ministrul Sănătăţii Victor Costache afirmă că surprinzătoare e atitudinea unor chirurgi implicaţi în incident, care refuză să coopereze cu echipele de cotrol. Ministrul anunţă că, în funcţie de rezultatele anchetei, vor fi sesizate Colegiul Medicilor şi alte instituţii competente. Medicul Mircea Beuran a explicat sâmbătă seară, la Antena 3, că nu era în sala de operaţii în momentul producerii incidentului, că a participat ulterior, în altă sală, la intervenţia care a vizat pacienta, preluând operaţia şi finalizând-o, că a anunţat familia femeii şi conducerea spitalului în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. El a susţinut că la o primă evaluare era vorba despre arsuri de gradele 1 şi 2 pe 25 - 30% din suprafaţa corpului. Conducerea Spitalului Floreasca transmite, cu privire la cazul pacientei care a suferit arsuri în timpul unei operaţii, că incidentul a fost rapid gestionat de echipa medicală, intervenţia chirurgicală fiind finalizată, iar cazul a fost anunţat în aceeaşi zi, fiind declanşată o anchetă administrativă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
”Pacientă incendiată pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca din Bucureşti” scrie Ungureanu sâmbătă într-o postare, susţinând că chirurgul Mircea Beuran ”a dat foc unei paciente pe care a operat-o în data de 22 decembrie”.
Deputatul USR invocă declaraţiile a două asistente.
Una dintre ele afirmă: ”Când m-am întors în Blocul Operator am simţit un miros puternic de fum şi am verificat de unde provine, observând că focul provine din Sala 1. Intrând în sala 1 am văzut multă apă pe podea şi toata lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operaţii fumega. S-au făcut manevrele necesare unui astfel de incident, urmând ca apoi să transport pacienta în Sala 2, conform indicaţiei medicului după care am transportat-o în ATI Poli 2."
CITEȘTE ȘI Cazul pacientei arse în timpul unei operaţii la Spitalul Floreasca - Secretar de stat în MS: Au fost deja făcute primele verificări. Profesorul Mircea Beuran semnează protocolul operator al acestei intervenţii CITEȘTE ȘI Cazul pacientei arse în timpul unei operaţii la Spitalul Floreasca - Poliţia Capitalei s-a autosesizat şi face verificări"Mă aflam pe holul blocului operator auzind ţipete şi gălăgie,îndreptându-mă către Sala 1 m-am întâlnit cu îngrijitoarea blocului operator care avea o galeatăde apă în mână, i-am luat galeata ducându-mă în sală, ajunsă acolo era mult fum şi foc, domnul doctor speriat s-a aplecat peste pacientă care era în flăcări. Am aruncat apa stingând focul. Am mutat pacientul in sala 2 la solicitarea medicului", spune a a doua asistentă, citată de Emanuel Ungureanu.
El susţine că din spusele asistentelor rezultă faptul că Mircea Beuran, care opera o bolnavă de cancer, ar fi folosit greşit substanţele de dezinfecţie a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluţii câmpul operator de sub pacientă şi la contactul cu electrocauterul pielea pacientei şi câmpurile sterile au luat foc.
”Pacienta a ars ca o torţă câteva secunde până ce o asistentă a aruncat un lighean de apă peste masa de operaţie”, susţine deputatul USR.
Ungureanu acuză că acest incident se pare că a fost iniţial muşamalizat de către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti unde fostul ministru PSD al Sănătăţii Sorina Pintea a numit-o ca director executiv pe Cristina Pelin, iar Inspecţia Sanitară de Stat care a fost trimisă în cele din urmă să cerceteze cazul, nu le-a luat nicio declaraţie nici lui Beuran, nici celorlalţi doi medici prezenţi în sala de operaţie.
Ministrul Sănătăţii Victor Costache a confirmat incidentul şi spune că a trimis corpul de control a spital pentru a verifica ce s-a întâmplat. „Este un incident deosebit de grav”, a declarat Costache, la Digi24.
Victor Costache spune că a aflat despre incident pe data de 27 decembrie, la 5 zile de la operaţie, de la o terţă persoană, nu de la reprezentanţii spitalului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.