Guvernul a anunţat, duminică prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, o ordonanţă de urgenţă pentru acordare unei prime pentru cariera didactică din învăţământul de stat în valoare de 1.500 care va fi dată în luna octombrie a acestui an. De asemenea, personalul didactic şi didactic auxiliar va primi şi o primă de compensare de 1.000 de lei, care va fi acordată în luna iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice se află în dezbatere publică Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea unei prime pentru carieră didactică din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă poate fi accesată AICI.

„Acordarea primelor de carieră didactică reprezintă o măsură care susţine dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic în vederea creşterii calităţii  şi echităţii sistemului educaţional şi generează performanţă pe termen lung în activitatea educaţională fiind un pilon important în susţinerea serviciului public de educaţie. Întrucât până la adoptarea noi legi a salarizării stabilite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este nevoie de o formă de compensare salarială pentru a acoperi creşterile de preţuri generate de rata inflaţiei dar şi pentru susţine personalul didactic, dicatic auxiliar dar şi personalul nedidactic în activitatea educaţională pe care aceştia o desfăşoară”, prevede proiectul de act normativ.

Sursa citată menţionează că prima de carieră didactică care are drept scop susţinerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătăţirea continuă a competenţelor educaţionale şi obţinerea de performanţe şcolare/universitare în procesul educaţional, iar prima de compensare salarială, asigurată în regim tranzitoriu, până la adoptarea noii grile de salarizare, care are drept scop acoperirea parţială a costurilor generate de rata inflaţiei şi tranziţia spre noua grilă de salarizare.

Potrivit actului normativ, prima de carieră didactică  are o valoare nominală de 1.500  lei   care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională precum şi alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT şi alte echipamente didactice de tehnologia informaţiei asimilate;

c) cheltuieli privind cărţi de specialitate precum şi alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi personale ale cadrelor didactice;

De asemenea, prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie 2023 şi va putea fi utilizată în anul şcolar 2023 -2024;

În ordonanţa de urgenţă e menţionat că prima de carieră didactică se poate acorda şi pentru următorii ani şcolari/universitari pentru a susţine cariera didactică a personalului didactic din sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat în conformitate cu obiectivele Programului Educaţie şi Ocupare 2021-2027 şi în limita fondurilor disponibile existente cu această destinaţie.

Totodată, prima de carieră didactică acordată pentru personalul din învăţământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, aflate în activitate, în anul şcolar 2022-2023 precum şi prima de carieră didactică pentru personalul de învăţământul universitar cu grad didactic de şef de lucrări/lector sau asistent universitar au ca sursă de finanţare Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027 şi cheltuielile se efectuează, în limita bugetului disponibil pentru această măsură, în conformitate cu regulile de eligibilitate.

Ordonanţa de urgenţă mai prevede că personalul nedidactic auxiliar beneficiază de cursuri de pregătire profesională necesare pentru a susţine activitatea didactică atât din sistemul de învăţământ universitar cât şi din sistemul de învăţământ preuniversitar în limita unui plafon anual de 200 lei/an şcolar suportate din Programul Educaţie şi Ocupare, perioada de programare 2021-2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură şi în coformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operaţional.

Plafonul de 200 lei/an şcolar este valabil pentru anul şcolar 2023-2024;

De asemenea, cheltuielile privind cursurile de pregătire profesională se pot suporta din fonduri externe nerambursabile alocate prin Programul Educaţie şi Ocupare şi pentru următorii ani şcolari/universitari în conformitate cu obiectivele Programului Educaţie şi Ocupare 2021-2027 şi în limita fondurilor disponibile existente cu această destinaţie.

De asemenea, OUG prevede şi măsuri pentru acodarea primei de compensare salarială.

„Până la intrarea în vigoare a noi grile salariale potrivit legii salarizării unice, respectiv până la data de 01 ianurie 2024, personalul personalul didactic şi didactic auxiliar din învaţământul preuniversitar de stat precum şi personalul nedidactic din sistemul de învăţământ universitar beneficiază de o primă de compensare salarială care are drept scop: acoperirea parţială a creşterilor de preţ generate de evoluţia ratei inflaţiei; acoperirea parţială a creşterilor salariale determinate de trecerea de la grila de salarizare prevăzute de lege la noua grilă de salarizare prin legea salarizării unitare prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”, se mai arată în document.

Astfel, în anul 2023, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învaţământul preuniversitar de stat, aflat în activitate în anul şcolar 2022-2023, se acordă o primă de compensare salarială în cuantum net de 1000 lei. Prima de compensare salarială se acordă în luna iunie 2023.

De asemenea, în anul 2023, pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, aflat în activitate în anul şcolar/universitar 2022-2023 se acordă o primă de compensare salarială în valoare de 1000 lei. Prima de compensare salarială se acordă în două tranşe egale, respectiv în lunile iunie 2023 şi septembrie 2023.

Aceste prime sunt suportate din bugetul Ministerului Educaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.