Premierul Ludovic Orban anunţă că "în viitorul apropiat” s-ar putea relua slujbele religioase în interiorul lăcaşelor de cult, cu respectarea unor reguli şi cu participarea unui număr limitat de persoane. Orban afirmă că nu vor intra jandarmi în biserici pentru a face verificări, spunând că se aşteaptă la "autoreglementare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Întrebat, vineri, la Oradea, când vor fi reluate slujbele religioase în interiorul bisericilor, cu participarea credincioşilor, premierul a afirmat că este posibil acest lucru "în viitorul apropiat, funcţie de evoluţia epidemiei”.
 
"Este prevăzută în planul nostru deschiderea bisericilor pentru oficierea de slujbe în interiorul bisericii. Eu sunt un om credincios, cred cu adevărat că este importantă prezenţa omului alături de Dumnezeu, în special în biserică şi indiferent de religia pe care o are fiecare cetăţean, pregătim redeschiderea bisericilor”, a explicat Ludovic Orban.
 
El a adăugat că se vor putea oficia slujbe în interiorul lăcaşelor de cult, respectând reguli de distanţare fizică. 
 
"Va depinde în mare măsură de autoreglementarea din partea bisericii privitor la respectarea regulilor. Nu o să vedem jandarmi intrând in interiorul bisericii să stea să verifice, asta e o chestiune de autoreglementare”, a precizat Orban.
 
El a susţinut că în urma discuţiilor cu reprezentanţii cultelor a constatat că "există clar o atitudine responsabilă” în această privinţă şi că în viitorul apropiat se vor putea relua ceremoniile în interior, cu un număr limitat de persoane.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.