Premierul Ludovic Orban, aflat într-o vizită oficială în Franţa, a declarat, luni seară, că nu se discută despre reinstituirea carantinei la nivel naţional în România. Premierul a afirmat că s-au luat măsuri şi se aşteaptă eficienţa acestora, iar cu cât mai multă lume respectă regulile, cu atât viaţa se poate apropia de normal.
Ludovic Orban a fost întrebat, luni seară, într-o conferinţă de presă în Franţa, dacă se are în vedere reinstituirea carantinei la nivel naţional, aşa cum fac mai multe ţări europene şi a afirmat: ”Nu avem în discuţii o astfel de eventualitate în momentul de faţă. Noi am adoptat un set de măsuri care ţin cont de modul de tasmitre a virusului şi aşteptăm să vedem eficienţa. Din punctul nostru de verere, cu cât mai mulţi români respectă normele de protecţie sanitară, cu atât viaţa poate fi mai normală”.
Premierul a precizat că obiectivul este ca economia să fie afectată cât mai puţin posibil, de aceea restricţiile care se impun ţin de rata de infectare din fiecare localitate.
”Obiectivul nostru este să nu afectăm economia în niciun fel, să asigurăm funcţionarea economiei, să luăm cât mai puţine măsuri de restricţionare şi ne dorim ca oamnii să aibă o viaţă cât mai aproape de normal. Repet, cu condiţia respectrii normelor de protecţie, care nu sunt complicate”, a mai afirmat Orban.
Premierul a încheiat precizând: ”Dacă oamenii respectă regulile, riscul de transmiere se diminuează drastic şi nu este nevoie să luăm alte măsuri de restricţii”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.