Un număr de opt focare sunt active în judeţul Timiş, iar cele mai multe cazuri, 142 au fost confirmate la o unitate de procesare a cărnii din Timişoara. Pe locul al doilea se află oraşul Făget, cu 47 de cazuri, care a şi intrat în carantină, duminică la ora 19.00. Un al nouălea focar existent în judeţul Timiş a fost stins, anunţă reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.
”În contextul pandemiei COVID-19, pe raza judeţului Timiş, situatia epidemiologica se caracterizeaza prin existenţa a nouă focare declarate, la nivelul cîrora s-au instituit toate măsurile impuse de situatie si sunt monitorizate in permanenţă cu maxima atentie, pentru a preveni răspândirea infecţiei cu virusul SARS-Cov-2, necondiţionat de eforturile pe care le implică acest lucru. Dintre acestea, opt focare mai sunt active şi se află în stricta supraveghere a specialiştilor din cadrul DSP Timiş”, transmite DSP Timiş, într-un comunicat de presă de duminică seara.
Primul focar se află la Sfitalul CFR Timişoara unde au fost confirmate 9 cazuri. Al doilea este la o unitate de procesare a cărnii din Timişoara unde au fost confirmate 142 de cazuri din 1.364 de teste efectuate. La Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara au fost depistate 15 cazuri de COVID - 19, iar la un spital privat, tot din Timişoara, au fost confirmate 6 cazuri.
La Spitalul de Psihiatrie Gătaia sunt 12 cazuri de COVID - 19, alte trei la o unitate economică, 11 într-o localitate din judeţ, iar 47 la Făget, oraş care a intrat duminică, la ora 19.00, în carantină.
Toate aceste focare se află sub supravegherea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.
Un al nouălea focar de infecţie declarat în cazul unui obiectiv economic a fost închis, dar a rămas în continuare în monitorizarea DSPJ Timiş.
Printre măsurile luate de DSP Timiş, în aceste focare se numără reinstruirea personalului medical în vederea respectării măsurilor de protecţie şi profilaxie (purtarea echipamentului la locul de muncă: mască, mănuşi, halate şi ochelari la manevre generatoare de aerosoli) ; întreruperea activităţii secţiei pentru efectuarea curăţeniei şi dezinfecţiei terminală şi continuarea apoi a activităţii doar pentru consultaţii de urgenţă cu personalul negativ şi care nu a fost în tură cu personalul depistat pozitiv; repetarea instruirii personalului medical în vederea respectării măsurilor de protecţie şi profilaxie (purtarea echipamentului la locul de muncă: mască, mănuşi, halate şi ochelari la manevre generatoare de aerosoli); informarea contacţilor apropiaţi privind măsurile de profilaxie şi control.
În judeţul Timiş, în secţiile de Terapie Intensivă, dintr-un total de 35 de paturi, 16 sunt ocupate în secţiile anti- Covid. De asemenea, din 237 de paturi disponibile pentru pacienţii depistaţi cu SARS COV 2, 139 sunt ocupate.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Timiş au fost depistate 995 de cazuri COVID - 19, iar 12 dintre acestea doar în ultimele 24 de ore.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.