Traficul feroviar a fost închis, duminică seară, în gara Caracal, judeţul Olt, din cauza unor scurgeri de propan dintr-un vagon al unui tren de marfă privat. Şase trenuri de călători au fost oprite în staţiile limitrofe, afirmă reprezentanţii CFR SA. ISU Olt precizează că robinetul a fost închis, iar în urma măsurătorilor echipajului CBRN toate valorile au fost zero. Traficul feroviar a fost reluat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
UPDATE - ”La ora 22.05 a fost redeschis traficul feroviar în staţia Caracal, cu reluarea circulaţiei trenurilor staţionate temporar în garile adiacente.
CFR SA adresează scuzele aferente tuturor călătorilor şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de reprezentanţii ISU şi ai SRCF Craiova au avut drept scop îndeplinirea tuturor condiţiilor de siguranţă pentru reluarea traficul feroviar pe raza staţiei Caracal”, a transmis Oana Brânzan.
 
UPDATE - Potrivit lui Brânzan, trenul privat de marfă circula pe relaţia Pasărea-Glogovăţ şi avea în compunere 38 de vagoane, dintre care 8 încărcate cu gaz.
 
”Din informaţiile transmise de personalul feroviar din staţia Caracal, intervenţia la vagonul respectiv a fost finalizată, prin închiderea vanei, de unde s-au descoperit scurgeri de conţinut, iar ca măsură de siguranţă au fost verificate, de către reprezentanţii ISU, toate celelate vagoane”, a precizat sursa citată.
 
Urmează reluarea traficului pentru următoarele trenuri staţionate temporar in gările adiacente staţiei Caracal: IR 1996 oprit în Fărcaşele, de la 20:28
R 9015 oprit în Drăgăneşti, de la ora 20:34, IR 11613 oprit în Radomireşti, de la 20:40, R 9918 oprit în Grozăvesti, de la ora 20:08, R 9911 oprit în in Mihăieşti, de la 20:47, IR 11615 oprit în Măldăieni, de la 20.49.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar pe raza staţiei Caracal a fost închis, începând cu ora 20.10, de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au fost solicitaţi pentru intervenţia la un tren privat de marfă, garat la linia 6, garnitură încărcată din care s-au observat scurgeri de co ţinut (propan) din penultimul vagon”, a transmis purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.
 
Conform sursei citate, până la finalizarea intervenţiilor desfăşurate de reprezentanţii ISU, 4 trenuri de călători au fost oprite în staţiile limitrofe. 
 
În staţia Caracal este, de asemenea, aşteptată să sosească şi echipa de intervenţie a GFR, operatorul privat de marfă.
 
”În urma unui apel la Numărul Unic 112, care anunţa scurgeri la un robinetul unui vagon încărcat cu propan, în Gara Caracal, la locul evenimentului au fost dislocate două autospeciale de stingere, o autospecială CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic şi Nuclear) şi două autospeciale pentru primă intervenţie. Pentru protecţia populaţiei din zona Gării Caracal, a fost balizat un perimetru de siguranţă de 400 de metri. Nu au fost persoane evacuate. În urma manevrelor efectuate de echipele de intervenţie şi personalul de pe locul de muncă, robinetul a fost închis, iar în urma măsurătorilor echipajului CBRN toate valorile au fost zero”, a precizat ISU Olt.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.