Spitalul Judeţean din Timişoara vă deveni cel mai mare centru de testare COVID din Timişoara, anunţă managerul unităţii, Raul Pătraşcu. De asemenea, o parte din această unitate sanitară şi Secţia de Recuperare a Institutului de Boli Cardiovasculare vor deveni spitale suport COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a afirmat că unitatea sanitară pe care o conduce va deveni cel mai mare centru de testare COVID din Timişoara. De la 600 de teste pe zi, atât cât se realizează în prezent, în aproximativ o lună, conducerea spitalului vrea să ajungă la 1.200 de probe procesate în 24 de ore.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Ne dorim ca numărul de teste pe care le procesăm să se dubleze. Astfel să ajungem de la aproximativ 600 de teste pe zi la 1.200. Vrem să creştem capacitatea de testare pentru a putea procesa probele angajaţilor din spitalul nostru, pentru a răspunde la solicitările oamenilor care vor să se testeze. Vom fi probabil unul dintre spitalele care vor face cele mai multe teste pe zi”, a declarat, pentru News.ro, Raul Pătraşcu.
 
Pentru a asigura mai multe paturi pentru bolnavii de coronavirus, reprezentanţii unităţii medicale au cerut transformarea Casei Austria, care adăposteşte mai multe clinici, printre care Clinica de Arşi şi care face parte din Spitalul Judeţean Timişoara, în spital suport COVID. Astfel, vor mai fi disponibile, în total, peste 80 de locuri pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV- 2, dintre care peste 30 la Terapie Intensivă, socotind şi unitatea mobilă şi fosta secţie de "coronarieni".
 
"Am solicitat transformarea spitalului Casa Austria în spital suport COVID. Aici avem 50 de paturi cu oxigen, pentru formele moderate şi severe de boală, şi mai avem alte 11 paturi pentru Terapie Intensivă, pe lângă cele 12 din Unitatea Mobilă de terapie Intensivă şi cele 11 din aripa mică ATI, acolo unde au fost coronarienii. Aici avem deja circuitele realizate, avem bloc operator, avem spaţii sterile, este mai uşor de gestionat situaţia în acest spaţiu. Speram să obţinem cât mai repede avizul DSP pentru a transforma clădirea în spital suport COVID. Tot la Casa Austria avem şi Marii Arşi, iar în cazul în care va fi nevoie, vom putea trata aici pacienţii mari arşi infectaţi cu COVID”, a explicat Raul Pătraşcu.
 
Deciziile vin după ce, joi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, aflat într-o vizită la Timişoara, s-a întâlnit şi a discutat cu conducerea Spitalelor Judeţean şi Boli Infecţioase din Timişoara, pentru a găsi noi soluţii de gestionare a crizei provocate de coronavirus.
 
S-a luat decizia ca fiecare spital din ţară să aibă o rezervă de 10% din paturi dedicate pacienţilor cu coronavirus. De asemenea, se doreşte creşterea capacităţii de spitalizare a bolnavilor COVID pozitivi prin extinderea la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, acolo unde sunt disponibile 48 de paturi în secţia de Recuperare.
 
Judeţul Timiş a înregistrat un nou record negativ joi, când s-au înregistrat 175 de îmbolnăviri în doar 24 de ore. În total, 191 de bolnavi sunt internaţi în spitalele din Timişoara şi din judeţ, dintre care 21 se află în stare gravă, la Terapie Intensivă. De la începutul pandemiei, în judeţul Timiş 5.423 de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.