O femeie în vârstă de 90 ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa în stare extrem de gravă, bolnavă, deshidratată şi cu viermi pe corp. O vecină a femeii a fost cea care a cerut ajutorul autorităţilor, deşi, conform informaţiilor apărute în spaţiul public, femeia are copii, dar şi un nepot care i-ar lua banii din pensie.
Bătrâna, care este din localitatea Prundu Bârgăului, se află de mai multe zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
”În data de 14 august, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adusă o femeie în vârstă de 90 de ani, în stare gravă (urgenţă de Cod roşu), neîngrijită, prezentând viermi pe corp, sepsis cu punct de plecare cutanat şi urinar, sindrom de deshidratare acută, insuficienţă renală acută. Pacienta a primit îngrijiri şi asistenţă medicală în Urgenţă, fiind ulterior internată la secţia Boli infecţioase, unde beneficiază de tratament şi supraveghere de specialitate. Momentan, starea sa de sănătate este stabilă”, informează, duminică, reprezentanţii unităţii sanitare.
O vecină a bătrânei, care a mers la ea să îi ducă ceva de mâncare, a găsit-o în starea deplorabilă în care se afla.
Conform informaţiilor postate pe Facebook de unul dintre medicii din Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, iniţial medicii s-au temut că femeia are răni care au făcut viermi, constatând apoi că ea nu fusese dusă la toaletă şi făcuse viermi din cauză că era nespălată şi neschimbată. Medicul scrie că femeia are rude şi că spitalul a contactat-o pe fiica acesteia, iar femeia, care locuieşte aproape de mama sa, ar fi minţit că e plecată din ţară.
”Bătrâna stătea cică cu un nepot care-i păpa pensia şi culmea că avea şi o fiică, care, zice lumea, că ar avea un magazin prin oraş. Când au luat legătura cu ea, le-a zis oamenilor noştri că ea ar fi fost plecată din ţară (ca să se afle ulterior că nu a fost plecata nicăieri). Trăia la doi km de bătrână şi a văzut-o ultima dată în urmă cu 4 luni, iar mâncare îi duceau vecinele cu rândul”, a relatat medicul pe Facebook.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.