Statisticile realizate la nivel naţional arată că numărul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 s-a dublat în ultima săptămână, iar numărul pacienţilor care au avut nevoie de internare în terapie intensivă a crescut cu câteva sute în ultimele opt zile. Raed Arafat anunţă că autorităţile se aşteaptă ca numărul spitalizaţilor la ATI după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2 să crească. Numărul localităţilor cu incidenţa de peste 3 la mie a crescut de la 49 în data de 9 septembrie, la 115 în data de 17 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Am urcat de la 2520 de persoane confirmate la începutul săptămânii, la 5388 de persoane confirmate astăzi. În săptămâna 10-18 septembrie la terapie intensivă am început cu 543 de pacienţi şi am ajuns la 798 de pacienţi, iar acest număr îl aşteptăm să crească, având în vedere numărul de cazuri noi care apar în fiecare zi şi rata mare de nevaccinare care face ca mai multe persoane să ajungă la terapie intensivă pentru că nu sunt protejate prin vaccin”, a declarat Raed Arafat sâmbătă după amiază, într-o conferinţă de presă. 
Medicul a pledat din nou pentru vaccinare, arătând că centrele de vaccinare sunt deschise, iar cei care fac vaccinul Johnson&Johnson vor fi protejaţi în 1-12 zile. El a precizat că astfel se va evita un „val serios” al bolii. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Arafat arată că se înregistrează creşteri ale incidenţei bolii în toate judeţele din ţară. 
Acesta a menţionat că raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru perioada 6-12 septembrie arată că 95,2% dintre decesele asociate COVID-19 au fost la persoane care nu s-au vaccinat şi 3% la persoane vaccinate cu schemă incompletă. În aceeaşi perioadă, 77,6% dintre noile cazuri de COVID au fost înregistrate la pacienţi nevaccinaţi.
În ceea ce priveşte decesele, 85,9% din totalul deceselor asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 de la debutul pandemiei au avut loc la pacienţi cu vârste de peste 60 de ani, iar aproape 95% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
”Numărul localităţilor cu incidenţa de peste 3 la mie a crescut de la 49 în data de 9 septembrie, la 115 în data de 17 septembrie”, a precizat Arafat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.