Traficul rutier este restricţionat, miercuri, pe autostrada A1, pe prima bandă a sensului de mers Bucureşti - Piteşti, între kilometrii18 – 19, din cauza unor lucrări. O altă restricţie este în vigoare pe banda a doua a aceluiaşi sens, la kilometrul 66.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, până în jurul orei 19:00, pe autostrada A1, pe sensul de mers Bucureşti - Piteşti, între kilometrii 18 şi 19, se execută lucrări de frezare şi asfaltare pe prima bandă, iar autovehiculele sunt redirecţionate pe banda a doua.
De asemenea, până la ora 20:00, pe tronsonul kilometric 66-68 se execută lucrări similare, însă pe banda numărul doi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru a nu se forma coloane de autovehicule pe benzile închise, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să se încadreze din timp pe benzile deschise circulaţiei, intercalând autovehiculele prin manevra de tip "fermoar”.
De asemenea, miercuri, în întervalul orar 7:00-19:00, circulaţia rutieră este restricţionată şi pe autostrada A 2, atât pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, cât şi pe sensul Constanţa - Bucureşti, tot din cauza unor lucrări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.