Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au făcut controale în zonele de restaurante ale celor mai mari trei centre comerciale din Ploieşti, constatând nereguli în cele două mari mall-uri ale oraşului, Ploieşti Shopping Cut şi AFI Ploieşti. Fiecare dintre cele două centre comerciale a fost amendat cu 10.000 de lei din cauza lipsei igienei.
Potrivit şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor din regiunea Sud Est, Ion Iordăchescu, verificările făcute la cele trei mari centre comerciale au avut loc „în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă, când zonele de tip food court devin aglomerate”. În contul controalelor, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au verificat respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în zonele administrative aferente zonelor de restaurante în Ploieşti Shopping City, AFI Ploieşti şi Prahova VAlue Center.
Singurul centru comercial unde nu au fost identificate nereguli este Prahova Value Center.
Potrivit şefului din ANPC, la Ploiesti Shoping City căile de aprovizionare ale depozitelor operatorilor economici din food-court erau neigienizate, pe scări, culoare de acces şi în liftul folosit pentru aprovizionare existând, pe alocuri de mizerie, resturi de alimente şi dî ambalaje. În acelaşi centru comercial, în zona restaurantelor au fost găsiţi pereţi murdari, cu portiuni de vopsea exfoliată iar liftul destinat exclusiv aprovizionării era neigienizat, prezentând mizerie in zona pragurilor şi a usilor de acces şi având pereţii interiori murdari.
„Operatorul economic a fost sancţionat cu o amenda în valoare de 10.000 lei. În timpul controlului, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru zona de aprovizionare, respectiv oprirea accesului în aceste zone, până la remedierea deficienţelor”, precizează oficialul ANPC.
Potrivit acestuia, la AFI Palace Ploieşti neregulile descoperite au fost: scaun cu spătar deteriorat, masă servire cu muchie deteriorată, iar în zona de aprovizionare pereţii erau neigienizaţi, cu vopsea exfoliată, iar glafurile de la uşa acces şi lift erau deteriorate.
Şi în acest caz amenda aplicată este tot de 10.000 lei.
Ion Iordăchescu precizează că la data încheierii documentului de control ambii operatori economici remediaseră deficienţele constatate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.