Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizat că în acest moment sunt pregătite 1.200 de locuri pentru Terapie Intensivă – peste 800 fiind ocupate - şi până la finalul lunii speră să existe încă 200 de paturi. Tătaru a explicat că paturile de Terapie Intensivă – unde ajung cele mai grave cazuri – se eliberează doar prin vindecare sau prin deces.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În momentul în care impunem acele restricţii, noi trebuie să ne aşteptăm că e o frânare, că vom avea o creştere foarte mică de la o zi la alta, dar acea frânare o vedem în 14 - 28 de zile, în condiţiile în care se respectă aceste precauţii. Rămâne ca, după aia să ne aşezăm într-un platou, să putem scădea. Nerespectând aceste reguli, vom întinde foarte mult şi vom avea numărul  de transmiteri crescute, cu focare multe şi cu numărul de cazuri noi, crescut”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Nelu Tătaru.

Acesta a făcut din nou apel la responsabilitate.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Cred că ar trebui cu toţii să fim mai responsabili atât noi ca şi sector, dar şi populaţia civilă care ar trebui să înţeleagă că această pandemie se tranşează în prespital, nu în spital. Noi primim tot ce se adresează, avem această Ordonanţă de Urgenţă în care asimptomaticii sunt trataţi la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, pentru a putea descongestiona spitalele pentru cei cu simptomatologie medie spre severă, dar rămân de bază terapiile intensive”, a mai afirmat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat despre locurile disponibile la ATI şi a precizat: ”Noi am plecat la început cu spitalele suport Covid, cele 226 de spitale, cu Terapie Intensivă în care aveam 740 de paturi complet utilate. În acest moment suntem spre 1.200 de paturi complet utilate (...) Sperăm ca până la sfârşitul lunii să avem încă 200 de paturi să putem merge strict pe suport Covid”.

Întrebat în cât timp se vor ocupa locurile de la ATI, Tătaru a afirmat: ”Depinde de numărul de cazuri de la o zi la alta şi de numărul de cazuri grave de la o zi la alta. Avem acel procent de, să spunem 3-5%, care  merg în terapie intensivă. Noi trebuie să ştim că aceste paturi de Terapie Intensivă care se completează cu tot ce însemană patologie severă, critică, se eliberează prin vindecare sau prin deces. Cred că aceste lucruri pe care noi le socotim, medical vorbind, ar trebui să le înţeleagă şi cei din prespital care ar trebui să respecte nişte reguli. Ei, de acolo, sunt cazurile grave şi dificile cu care corpul medical se luptă în acest moment”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 2.844 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al cazurilor de COVID-19 ajungând la 2212.492. De asemenea, s-au înregistrat şi 79 de decese, bilanţul fiind de 6.470. În prezent, 825 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.