Consilierul onorific al premierului pe probleme de Sănătate, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că România tot numără paturile de ATI pentru bolnavii de coronavirus fără a face nimic pentru a nu umple aceste paturi. Tătaru reclamă faptul că încă se bagatelizează tot ce înseamnă pandemie, în timp ce alte state au ajuns la rate de vaccinare de până la 80%. Tătaru afirmă că multe state europene se tem că românii şi bulgarii ar putea perpetua pandemia, iar în acest context restricţiile nu vor întârzia să apară.
Nelu Tătaru s-a referit, luni seară, la Digi 24, la paturile ATI pentru bolnavii de coronavirus: "Numărăm paturile, dar fără să facem nimic să nu umplem aceste paturi”.
Întrebat despre numărul de cazuri de infectare, Tătaru a afirmat: ”Credeţi-mă că numărul de cazuri exact nu-l ştie nimeni. La numărul de cazuri declarate, înmulţeam anul trecut cu 5 până la 10 anul trecut, ca ştim numărul real de cazuri (...) Faptul că testările se pot face şi acasă, cu teste luate din farmacii, faptul că se pot face forme şi mai uşoare de boală, iar unii nu le mai declară, ne fac să credem că avem mult mai multe cazuri, chiar şi acum. Avem şi în acest moment mai multe cazuri, dar lumea începe să trateze aceste cazuri ca pe o gripă sau sunt la siguranţa celor care poate s-au vaccinat sau celor care au trecut prin boală sau celor care fac o formă uşoară,", a mai declarat Nelu Tătaru.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă în prezent suntem, de fapt, la 10.000 de cazuri, Tătaru a răspuns: "Nu ştiu dacă suntem la 10.000, dar nu suntem nici la 4.000".
Fostul ministru al sănătăţii afirmă că pandemia nu va dispărea dacă nu ajungem la rată de vaccinare de 60 – 70 la sută.
”N-o să terminăm această pandemie dacă nu ajungem la un grad de imunizare de 60-70%. Imunizarea o putem face prin vaccinare sau prin trecerea prin boală. Mulţi dintre cetăţenii noştri aleg să treacă prin boală", a mai precizat fostul ministru al Sănătăţii.
Tătaru crede că s-ar putea ajunge la restricţii ăpentru cetăţenii români dacă nu ajungem la rata de vaccinare din alte state europene.
"State europene, prin introducerea unor restricţii, au ajuns la rate de imunizare de 60, 70, chiar 80%. Noi în aceste momente mergem pe aceleaşi discuţii antivaccinare, bagatelizăm tot ce înseamnă pandemie (...) Vedeam un studiu din Danemarca, ţară care ajunsese la 72% rată de vaccinare, şi îşi făceau griji de ceilalţi comunitari, românii şi bulgarii, care ar putea să întreţină această pandemie. Sunt discuţii şi sunt studii pe care fiecare stat şi le face, dar restricţiile nu vor întârzia să apară", a adăugat Nelu Tătaru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.