O femeie din judeţul Neamţ a născut acasă, supravegheată de soţul ei, amândoi fiind asistenţi medicali, iar naşterea a fost naturală, mama şi bebeluşul fiind transportaţi apoi la spital, în stare bună. Poliţia Neamţ a precizat că în acest caz nu a fost comisă nicio infracţiune.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ a anunţat că poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ s-au sesizat, miercuri, cu privire la faptul că o femeie, din Târgu-Neamţ, în timp ce se afla în locuinţa sa, a dat naştere unui copil, asistată de soţul ei, ambii fiind asistenţi medicali.
“Ulterior, la aceeaşi dată, femeia a fost transportată la o unitatea medicală din judeţul Neamţ, atât ea cât şi bebeluşul aflându-se în stare bună. La acest moment, nu au fost identificate elementele constitutive ale vreunei fapte, de natură penală”, a precizat IPJ Neamţ.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Sursa citată a menţionat că naşterea a fost naturală. Singura intervenţie chirurgicală a fost făcută la spital, ca urmare a unor fisuri de perineu specifice unei naşteri naturale, a mai explicat Poliţia.
În urmă cu câteva zile, o altă femeie, de 42 de ani, din Piatra Neamţ, care a decis să nască la domiciliu asistată de o moaşă pe care a găsit-o pe Facebook, a murit în urma unei hemoragii puternice.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...