Ansamblul Bisericii Fortificate Saschiz, judeţul Mureş, una dintre cele şapte biserici de acest gen din România incluse în patrimoniul mondial UNESCO, va obţine peste două milioane de lei finanţare nerambursabilă pentru executarea de lucrări de reparaţii şi conservare, contractul de finanţare fiind semnat, luni, la Alba Iulia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, luni, la Alba-Iulia, reprezentantul Parohiei Evanghelice Saschiz, Johannes Halmen, şi directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, au semnat un contract de finanţare nerambursabilă pentru proiectul ”Lucrări de reparaţii, conservare şi introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Saschiz”.

Proiectul este finanţat prin Prioritatea de Investiţii 5.1 a POR 2014-2020, având o valoare totală de 2,32 milioane lei, din care 2,16 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă solicitată, iar 25.064 lei reprezintă cofinanţarea asigurată de către beneficiarul proiectului, Parohia Evanghelică Saschiz.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Patrimoniul cultural al Regiunii Centru este foarte bogat, cuprinzând numeroase cetăţi, vestigii antice, castele, palate, biserici, mănăstiri, răspândite pe o largă arie geografică. Potenţialul turistic al acestor obiective este sub-exploatat, deoarece starea fizică a multora este necorespunzătoare, semnalizarea este deficitară, structurile de cazare turistică sunt insuficiente, iar în unele situaţii şi căile de acces sunt impracticabile. Pentru a da un impuls real dezvoltării turismului cultural, sunt necesare acţiuni concertate de conservare, restaurare şi punere în valoare a clădirilor cu valoare arhitectonică şi istorică. Noi, prin proiectele pe care le-am gestionat prin POR 2007-2013, şi acum prin POR 214-2020, am reuşit să finanţăm şi vom finanţa, fie reabilitări de drumuri, fie modernizări de structuri turistice sau restaurări de obiective istorice, şi astfel susţinem creşterea potenţialului turistic, impulsionăm deschiderea de noi activităţi comerciale şi dezvoltarea economică în zonă, atragerea de noi turişti, conservându-ne astfel identitatea culturală”, a declarat Simion Creţu, directorul general ADR Centru, citat în comunicatul de presă.

Biserica de la Saschiz, alături de celelalte biserici din patrimoniul mondial UNESCO (Biertan, Valea Viilor, Prejmer, Viscri, Câlnic, Dârju), toate situate în Regiunea Centru, au fost construite în urmă cu mai mult de cinci secole şi sunt considerate de către specialişti ca fiind printre cele mai frumoase şi reprezentative biserici.

Turnul din Saschiz, înalt de zece metri, este una dintre cele mai frumoase construcţii medievale din Transilvania, aparţinând, ca şi Biserica fortificată, arhitecturii săseşti de secol XV.

Din fondurile alocate acestui proiect, turnul de clopotniţă va fi restaurat prin lucrări asupra zidăriei de interior şi asupra faţadelor, se vor amenaja scări interioare de lemn, se va reface acoperişul şi pardoseala, precum şi instalaţia electrică. În cadrul ansamblului fortificaţiei din Saschiz se vor amenaja şi locuri de relaxare în vecinătatea aleii circulare, a bisericii, a zonelor verzi şi se vor instala indicatoare.

La finele anului 2019, când se estimează finalizarea acestui proiect de conservare şi protejare a patrimoniului, oferta de vizitare a acestui patrimoniu se va îmbogăţii, pe lângă accesul în biserică, şi cu accesul în turn şi cu posibilitatea de a te reculege în acest spaţiu liniştit.

Vizitarea acestui obiectiv, inclusiv în mediul on-line, va fi un alt avantaj pe care îl va oferi acest obiectiv turistic, ca urmare a finanţării primite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.