Mai multe organizaţii civice solicită, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis să organizeze referendum pe tema Justiţiei şi să facă ample consultări cu privire la întrebările care ar putea fi adresate. Petiţia lansată pentru susţinerea referendumului a fost semnată de peste 7.500 de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mai multe organizaţii civice, active în protestele de stradă care au urmat emiterii OUG 13 şi propunerilor de modificare a legilor Justiţiei şi a codurilor penale, solicită, miercuri, din nou, preşedintelui Klaus Iohannis să emită un decret de organizare a unui referendum naţional privind continuarea luptei împotriva corupţiei şi a asigurării integrităţii funcţiei publice în data de 26 mai 2019.

De asemenea, se solicită organizarea de consultări cu organizaţii ale societăţii civile şi asociaţii profesionale ale procurorilor şi judecătorilor pentru a asculta opinii privind formularea uneia sau mai multor întrebări care să apară pe buletinul de vot la referendum.

Semnatarii demersului îşi motivează solicitările, vorbind despre ”continuarea subordonării politice a instituţiilor sistemului judiciar de către Guvern şi Parlament” şi de ”înfiinţarea de structuri judiciare, subordonate politic, prin care se încearcă intimidarea şi eliminarea din profesie a magistraţilor incomozi puterii politice, în contradicţie cu cerinţele exprimate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia sau Grupul Statelor împotriva Corupţiei al Consiliului Europei”.

În plus, organizaţiile civice fac referire la ”modificările aduse în ultimii 2 ani legilor justiţiei şi codurilor penale, prin care este slăbită capacitatea de luptă împotriva corupţiei la nivel înalt (şi nu numai) a instituţiilor independente ale statului” şi la riscul activării articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, care poate duce la suspendarea anumitor drepturi ale României ca stat-membru UE.

Semnatarii documentului au transmis şefului statului câteva sugestii privind formularea uneia sau mai multor întrebări la care românii să răspundă în cadrul referendumului solicitat.

”Sunteţi de acord cu înăsprirea legislaţiei penale pentru infracţiunile de corupţie şi de serviciu?”, ”Sunteţi de acord ca cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale şi centrale până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării?” şi ”Sunteţi de acord ca legile justiţiei şi politica penală a României să fie făcute exclusiv în Parlament, după consultarea şi în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, GRECO şi Comisiei Europene prin rapoartele privind Mecanismul de cooperare şi verificare?” – sunt întrebările sugerate de organizaţiile civice.

Acestea reamintesc că a fost lansată o petiţie pentru susţinerea referendumului, iar până miercuri la prânz aceasta a fost semnată de peste 7.500 de persoane.

Documentul prin care se solicită organizarea unui referendum este semnat de #activAG Piteşti, Actiunea Civica, Aradul Civic, Brasovul Civic, Corupţia ucide, Evoluţie În Instituţie, Geeks For Democracy, Iniţiativa România, Initiativa Timisoara, Oradea Civica, 2017, ProCivic Baia Mare, Reactiv Brasov, Reset, #REZISTENŢA, #rezist Constanţa, #Rezist Ingolstadt, Şi eu sunt din România, Rezist Milano, Stafeta Steagului Uniunii Europene, Umbrela Anticorupţie Cluj, Valea Jiului Society, VeDem Just - Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie şi Vă vedem din Sibiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este „aproape hotărât” să convoace referendum în ziua alegerilor europarlamentare, 26 mai, spunând că este „aproape hotărât”, pentru că este nevoie de o analiză profundă, care la Cotroceni a început.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.