Ministerul Sănătăţii precizează, după ce aproximativ 12.000 de medici şi asistente au început luni protestele, că remuneraţia medicilor pentru gărzi a crescut cu până la 90 la sută din 1 octombrie, iar plata petnru gărzile suplimentare se face prin raportare la salariul majorat de la 1 august, noile venituri urmând să fie primite din 15 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aproximativ 12.000 de medici şi asistente medicale afiliaţi Federaţiei Sindicale Hipocrat au început luni protestele, timp de o săptămână vor purta banderole albastre, din 17 octombrie vor organiza pichete şi vor întrerupe temporar activitatea, iar din 31 octombrie ar putea intra în grevă generală. Sindicaliştii cer eliminarea inechităţilor salariale pentru medici şi asistente, personalul TESA şi funcţionarii din Direcţiile de Sănătate Publică, acordarea sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă, a tichetelor de vacanţă şi de masă pentru toţi salariaţii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială.

Ministerul Sănătăţii arată că, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 20/2016, remuneraţia medicilor pentru gărzi a crescut cu până la 90 la sută din 1 octombrie.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Plata gărzilor suplimentare pentru medici se face acum prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august 2016, iar plata majorată pentru aceste gărzi va fi primită începând cu data de 15 noiembrie”, a precizat MS.

Potrivit sursei citate, garda unui medic primar, gradaţia 5, va fi plătită în zilele lucrătoare cu 781 de lei brut (la un spor de 25%) şi cu 1.094 de lei brut (la sporul maxim de 75%). În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, venitul din gardă va ajunge la 1.667 de lei brut.

Un medic specialist, gradaţia 5, va primi pentru o gardă efectuată în cursul săptămânii 614 lei brut (la un spor de 25%) şi 860 de lei brut (la un spor de 75%). Pentru găzile din weekend şi din zilele declarate sărbători legale, acelaşi medic va încasa 1.310 lei brut.

Şi în cazul medicilor rezidenţi care efectuează gărzi în condiţiile legii, acestea vor fi plătite cu sume între 435 de lei brut şi 1.147 de lei brut, în funcţie de anul de rezidenţiat şi de sporul aplicat (25% sau 75% în cursul săptămânii şi 100% pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale), susţin reprezentanţii MS.

Ministerul Sănătăţii precizează că gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial şi vor fi considerate atât vechime în muncă, cât şi vechime în specialitate. Contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporţional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajaţi.

"Aşa numita „gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, ceea ce este un element de noutate. În plus, medicii care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale începând cu anul 2010 vor primi sporul legal de 15% care, până la 1 august, nu mai fusese acordat. Fondurile pentru plata gărzilor vor fi puse la dispoziţia spitalelor în mod distinct de către Casele judeţene de asigurări de sănătate şi a Municipiului Bucureşti, conform Ordonanţei de Urgenţă 43/2016”, a precizat MS.

Membrii Federaţiei Hipocrat cer o salarizarea unitară a personalului medical, în orice sector de activitate în care se asigură act medical, o salarizare corespunzătoare a personalului TESA şi a funcţionarilor publici din cadrul Direcţiilor de Sanătate Publică, în concordanţă cu salarizarea din sectorul de activitate Sanătate, acordarea sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă la salariile actuale, şi nu la cele din anul 2009, acordarea tichetelor de vacanţă si de masă pentru toţi salariaţii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială, finanţarea corespunzătoare a sistemului de sănătate românesc, în vederea angajării de personal pentru acoperirea deficitului de personal şi stopării migraţiei, precum şi pentru îmbunătăţirea satisfacţiei pacienţilor şi asigurării resurselor necesare pentru servicii de calitate.

Aceştia solicită emiterea de  urgenţă a modificărilor Ordinului Ministrului Sănătăţii 870/2004, în vederea corelării cu OUG 20/2016 şi identificarea soluţiilor reale de motivare a medicilor care urmează să acopere normele de muncă vacante, generate de vidul de specialişti pe diverse specialităţi medicale, chirurgicale sau de urgenţă, precum şi crearea unui cadru legal pentru admiterea în învăţământul superior a asistenţilor medicali cu studii medii şi vechime în specialitate, în vederea parcurgerii unor programe de formare unice, la nivel naţional şi totodată pentru respectarea standardelor şi curiculelor europene de formare a personalului medical cu studii superioare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.