Federaţia SANITAS organizează, miercuri, un miting de protest în Capitală, la care sindicaliştii anunţă că aşteaptă peste 10.000 de participanţi. Încălcarea ”sistemică” a prevederilor din Legea salarizării şi lipsa dialogului social sunt principalele revendicări ale sindicaliştilor.
UPDATE - Federaţia „Solidaritatea Sanitară" îşi exprimă solidaritatea cu protestul colegilor de la Federaţia Sanitas.
”Revendicările protestului sunt îndreptăţite şi legitime, ele fiind aceleaşi cu cele apărate în stradă de Federaţia „Solidaritatea Sanitară" în cadrul protestelor anterioare. Aceste revendicări au fost prezentate şi argumentate în mod consecvent de FSSR reprezentanţilor Guvernului în cadrul negocierilor purtate până acum. Făcând parte din acţiunile complementare ale celor două federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector sanitar, actualul protest se situează în continuare Mitingului naţional al lucrătorilor din sănătate şi a protestului continuu organizat de FSSR, aflat încă în desfăşurare. Având în vedere rezultatele de până acum ale acestor acţiuni, FSSR consideră că, în actualul context inflaţionist, creşterea salariilor de bază cu 1/4 (din diferenţa dintre salariile de bază existente în decembrie 2021 şi cele prevăzute de legea salarizării pentru anul 2022), măsură deja adoptată de Parlament (legea fiind transmisă la promulgare), este doar prima dintre măsurile ce trebuie adoptate urgent în sprijinul angajaţilor din sănătate”, transmit sindicaliştii.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară" solicită în continuare guvernanţilor acordarea salariilor de bază prevăzute de legea salarizării pentru anul 2022, raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază în plată, plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază, reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare, calculul tuturor salariilor de bază ale lucrătorilor din sănătate în funcţie de salariul minim, indexarea salariilor de bază cu indicele inflaţiei. Aceste măsuri constituie intervenţii necesare pentru acordarea drepturilor legitime şi menţinerea veniturilor salariale reale.
Având în vedere asigurările pe care guvernanţii le-au dat Federaţiei „Solidaritatea Sanitară", inclusiv în cadrul părţii publice a Conferinţei Aniversare a FSSR, privind participarea la negocierile privind elaborarea şi stabilirea unei noi legi a salarizării şi ţinând cont de complementaritatea acţiunilor şi de necesitatea menţinerii unei presiuni constante asupra guvernanţilor, Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară", întrunit în data de 04.06.2022, a decis pregătirea unor proteste naţionale pentru toamna acestui an.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară" îşi menţine solicitările anterioare privind modificarea PNRR, ele constituind totodată principala bază legală de intervenţie.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Federaţia SANITAS din România organizează, miercuri, 15 iunie 2022, un miting de protest la care şi-au anunţat participarea peste 10.000 de membri SANITAS din toată ţara, angajaţi în sistemul public de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, anunţă sindicaliştii, într-un comunicat de presă.
Revendicările Federaţiei SANITAS sunt:
1. Aplicarea corectă şi în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă socială: creşterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor şi plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată etc.;
2. Asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, pentru angajaţii din Sănătate;
3. Eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor, primelor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială;
4. Rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi prin PNRR în ceea ce priveşte buna guvernanţă în sectorul public, cel puţin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.
Programul protestului SANITAS:
• 10.00 – 11.00: adunare publică în Piaţa George Enescu
• 11.00: deplasarea coloanei de membri SANITAS până în Piaţa Victoriei
• 12.00 – 13.00: protest în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului
”În ultimii doi ani, guvernele României au încălcat sistematic Legea salarizării prin blocarea creşterilor salariale. Decizia a lovit în categoriile de angajaţi cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar, personal tehnic etc. De cel puţin patru ani, aceiaşi guvernanţi alimentează inechitatea generată de calcularea sporurilor în sistemul de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei SANITAS.
Potrivit acestuia, majoritatea categoriilor profesionale au sporul pentru condiţii de muncă aplicat la salariul din 2018 şi acelaşi mod de calcul se aplică şi pentru celelalte tipuri de sporuri – cel pentru munca de noapte, pentru munca în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbătorile legale, precum şi pentru plata gărzilor.
”Este o încălcare gravă a principiilor de drept al muncii. Dacă ai un salariu de bază în plată, toate celelalte drepturi salariale trebuie să se raporteze la el! Nu cerem nimic în plus faţă de ce prevede legea! Vrem ca oamenilor pe care îi reprezentăm să li se recunoască valoarea muncii şi să fie trataţi corect şi echitabil din punct de vedere salarial”, a mai afirmat preşedintele Federaţiei SANITAS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.