Ministrul USR PLUS al Sănătăţii Ioana Mihăilă a declarat sâmbătă că îi pare rău că premierul Florin Cîţu introduce sănătatea în lupta politică, precizând că vrea să clarifice câteva lucruri care să nu mai fie folosite în retorica de campanie sau în cea politică şi răspunzând afirmaţiilor lui Cîţu referitoare la neplata personalului din centrele de vaccinare. Ministrul a susţinut că prim-ministrul ştia încă din luna aprilie că banii alocaţi Ministerului Sănătăţii nu sunt suficienţi. Premierul Florin Cîţu i-a răspuns ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, care a declarat că Ministerul Sănătăţii nu mai avea bani pentru programele de sănătate, iar prim-ministrul cunoştea această situaţie. Cîţu a afirmat că sunt 483 de milioane de lei necheltuiţi care nu au fost distribuiţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Florin Cîţu îi răspunde ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă: La rectificarea bugetară, şi este public, se vede că sunt 483 de milioane necheltuiţi care sunt nedistribuiţi
CITEȘTE ȘI Ministerul Finanţelor a respins, în perioada în care Cîţu asigura interimatul, o solicitare a Ministerului Sănătăţii de alocare a sumei de 10 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru vaccinarea copiilor - DOCUMENT
CITEȘTE ȘI Ioana Mihăilă: Premierul ştia că bugetul Ministerului Sănătăţii pentru programele de sănătate şi alte titluri era la fundul sacului

”Sunt aici să clarific câteva lucruri care sper să nu mai fie folosite niciodată în retorica de campanie sau în retorica politică, Îmi pare rău că premierul introduce sănătatea în lupta politică şi fac un apel la responsabilitate. Sunt aici  să explic ceea ce prim-ministrul Cîţu tocmai  a spus şi astăzi, cum a spus şi ieri, că nu înţelege cum de oamenii din centrele de vaccinare sunt neplătiţi de două-trei luni de zile. Domnul prim-ministru ne spune că nu înţelege cum de s-a întâmplat acest lucru, deşi ştia încă din luna aprilie că banii alocaţi Ministerului Sănătăţii nu sunt suficienţi”, a afirmat Mihăilă.

Ea a susţinut că în 28 aprilie, printr-o adresă înregistrată cu număr de înregistrare la cabinetul premierului, i-a prezentat situaţia financiară a Ministerului Sănătăţii, spunându-i că nu sunt suficienţi banii pentru salarii, pentru programe de sănătate, pentru acţiuni prioritare, pentru plata personalului din centrele de vaccinare.

documentul depus de ministrul Sănătăţii la cabinetul premierului poate fi consultat AICI

Premierul Florin Cîţu a afirmat vineri, întrebat despre acuzaţiile lui Vlad Voiculescu potrivit cărora pe luna mai nu au mai fost alocate fonduri pentru plata personalului din centrele de vaccinare, că Ministerul Sănătăţii a avut un buget, iar banii suplimentari sunt alocaţi la rectificarea bugetară. Pe această cale şeful Guvernului i-a invitat pe colegii de la USR PLUS să vină să participe atunci când va fi făcută rectificarea bugetară.

„Ministerul Sănătăţii a avut un buget şi anume nu are cum să dea Guvernul. La rectificare se alocă bani suplimentari. Când a fost nevoie de a cumpăra Remdesivir imediat am aprobat din Fondul de rezervă. La rectificarea bugetară sunt alocate resurse, îi aşteptăm pe colegii de la USR să vină la rectificarea bugetară. Eu vă spun că de fiecare dată când Ministerul Sănătăţii a cerut, a primit”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.

Sâmbătă, la Timişoara, şeful Executivului a afirmat: ”Nu înţeleg cum s-a întâmplat ca Ministerul  Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile. Foarte bizar acest lucru”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.