Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi, că, după ce DNA a anunţat plasarea sub control judiciar a directorului Unifarm, a solicitat întrunirea de urgenţă al Consiliului de Administraţie al Unifarm pentru a lua ”deciziile” cu privire la acesta. ”Aştept această reacţie a Consiliului de Administraţie şi voi semna şi ordinele”, a declarat Tătaru.
UPDATE: Ministrul Sănătăţii, Nelu Tptaru, a fost întrebat, într-o cnferinţă de presă, dacă va cere demiterea directorului Unifarm, dat fiind faptul că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat în perioada stării de urgenţă un număr mare de măşti prin Unifarm şi a precizat: ”Am avut în ultima lună Corpul de Control la Unifarm, la fel l-a avut Ministerul de Finanţe în urma unor sesizări, dar organul care conduce este Consiliul de Administraţie. Noi am făcut solicitarea de întrunire a acestui Consiliu de Administraţie, în măsura în care nu se ia o decizie voi solicita demiterea, atât din funcţia de director general, cât şi din Consiliului de Administraţie a domnului Adrian Ionel”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Directorul general al Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este cercetat sub control judiciar de către DNA, pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită şi abuz în serviciu, după ce ar fi pretins 760.000 de euro de la un intermediar care reprezenta o firmă, pentru atribuirea unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva coronavirusului.
O tranşă de un milion de măşti nu a fost conformă, creând un prejudiciu de 2,3 milioane de lei pentru Unifarm.
Totodată, procurorii susţin că Eugen Adrian Ionel a dobândit nelegal calitatea de director general al Unifarm, în 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.