Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susţine că acele peste 80 de percheziţii făcute, joi, de poliţişti, într-un dosar vizând infracţiuni silvice reprezintă o nouă dovadă a faptului că sistemul SUMAL 2 funcţionează. ”Este un sistem care oferă suficiente elemente pentru a împiedica evaziunea fiscală şi tăierile ilegale de arbori. Este vorba despre acţiuni de păcălire sau încercări de a păcăli sistemul informatic SUMAL. Este un avertisment la adresa tuturor care cred că SUMAL 2 nu oferă suficient sprijin pentru a ajunge la urmăriri penale şi pentru a ajunge la condamnări penale”, arată el.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Poliţia Română a făcut, joi, peste 80 de percheziţii într-un dosar care vizează infracţiuni din domeniul silvic şi infracţiuni informatice. Mai mult de jumătate dintre descinderi au avut loc în judeţul Suceava.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au făcut 83 de percheziţii domiciliare pe linia combaterii ilegalităţilor din domeniul silvic şi a criminalităţii informatice, în municipiul Bucureşti (5) şi în judeţele Suceava (55), Alba (1), Constanţa (1), Craiova (1), Galaţi (1), Oradea (3), Timişoara (1), Arad (1), Botoşani (2), Buzău (4), Dâmboviţa (2), Ialomiţa (2), Ilfov (1), Satu Mare (1) şi Teleorman (2).
”Cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la fals informatic, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic şi evaziune fiscală”, a transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...