Ministrul Mediului, Tánczos Barna, consideră că este inadmibisil ca România să fie ultima ţară din Uniunea Europeană unde ai voie să umbli cu mijloace de transport în parcurile naturale naţionale, această situaţie fiind interzisă şi mult mai dur sancţionată în alte state din UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tánczos Barna a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Bihor, că a discutat despre problema din parcurile naturale naţionale.

“Am avut o întâlnire cu colegii mei din instituţiile deconcentrate din subordinea Ministerului Mediului. Am discutat mai multe aspecte, am ţinut neapărat să vorbim punctual despre problema din parcurile naturale naţionale în general. Este o problemă cu care se confruntă rangerii noştri, este o problemă care este prezentă şi în Parcul Naţional Apuseni, accesul cu mijloace de transport neautorizate sau mijloace de transport înmatriculate sau neînmatriculate în zonele interzise. Este clar că este nevoie de o modificare legislativă. Colegii noştri împreună cu domnul prefect au întâmpinat probleme în implementarea unor măsuri de sancţionare din cauza unor necorelări legislative, acces de exemplu, la date cu caracter personal din partea rangerilor. Această problemă trebuie rezolvată şi la nivel naţional, dar trebuie înăsprite şi pedepsele”, a afirmat ministrul Mediului.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El consideră că este inadmisibil ca România să fie ultima ţară în care poţi umbla nestingherit cu mijloacele de transport în parcurile naturale naţionale.

“Este inadmisibil ca România să devină ultima ţară unde este voie să umbli nestingherit în Parcul Naţional cu mijloacele de transport sau mijloace de deplasare, dar să ai voie să faci lucruri care sunt interzise şi mult mai dur sancţionate în celelalte state membre din Uniunea Europeană. Voi propune înăsprirea pedepselor şi măsuri noi prin care să descurajăm această activitate care începe să se generalizeze la nivel naţional. Voi trebui măsuri dure similare cu cele care sunt aplicate în domeniul deşeurilor, adică confiscare mijloacelor de transport care nu respectă de exemplu legislaţia privind transportul deşeurilor, măsuri similare să fie aplicate şi în cazul în care cineva intră în Parcul Naţional fără autorizaţie şi intră în zone în care accesul cu aceste mijloace de transport este interzis. Sancţiunile sunt mari de la 5000 la 25.000 de lei, colegii noştri au aplicat inclusiv sancţiuni de 10.000 de lei care au fost şi recuperate, dar văd că acest lucru nu este suficient”, a precizat Tánczos Barna.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.