Ministrul Mediului, Tanczos Barna a declarat, joi, după controlul pe care l-a făcut, împreună cu Garda de Mediu, la Bolintin Vale, că sunt zeci de mii de kilograme de deşeuri arse ilegal aici, iar pentru arderea deşeurilor se va deschide dosar penal, pedeapsa fiind între 3 şi 5 ani. Ministrul şi-a exprimat speranţa ca cei care s-au specializat în aceste activităţi să intre pe calea legalităţii şi să-şi autorizeze activitatea. În urma verificărilor, au fost date amenzi în valoare de 431.000 de lei.
UPDATE - Potrivit Ministerului Mediului, joi dimineaţă, 15 echipe de comisari din cadrul Gărzii Naţioanale de Mediu, alături de reprezentanţi ai IPJ Giurgiu şi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, au făcut acţiuni de inspecţie şi control pentru surprinderea activităţilor ilegale din domeniul deşeurilor în Bolintin Vale, din judeţul Giurgiu. Au fost vizaţi operatori economici/persoane fizice care desfăşoară activităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor feroase/neferoase/de vehicule scoase din uz.
În urma verificărilor, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 431.000 de lei, s-au dispus 5 suspendări de activitate, s-au făcut două sesizări penale şi au fost confiscate aproximativ 70 de tone deşeuri feroase şi neferoase şi vehicule scoase din uz.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am dispus, de la începutul anului, mai multe acţiuni de control pentru a opri arderile de deşeuri, abandonarea lor, dar şi colectarea şi valorificarea ilegală a acestora. Săptămâna trecută s-a desfăşurat un alt control inopinat la Sinteşti şi vom continua aceste acţiuni în forţă, până vom stopa aceste abateri de la lege. În paralel, am modificat legislaţia, astfel că arderile de deşeuri şi îngroparea acestora sunt, potrivit legii, infracţiuni. De atunci şi până acum au fost deschise mai mult de 50 de dosare penale şi aplicate amenzi de peste 3,5 milioane de lei. Le mulţumesc colegilor de la MAI pentru suportul de astăzi în acţiunile de inspecţie şi control din zona Bolintin Vale. Garda de Mediu trebuie susţinută în astfel de acţiuni, atât de Poliţia Economică, de procurori, cât şi de instanţele judecătoreşti, de la care aşteptăm condamnări pentru cei care încalcă legea”, a declarat ministrul Barna Tánczos, prezent la acţiunile din judeţul Giurgiu.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În momentul de faţă, în această locaţie, toată activitatea economică din zonă se desfăşoară fără autorizaţie, este ilegală, toate deşeurile vor fi confiscate”, a spus ministrul Mediului.
El a arătat că această acţiune face parte dintr-o serie mai largă de astfel de controale şi a amijntit faptul că săptămâna trecută a avut loc o acţiune de control în Sinteşti.
”Vom continua şi în celelalte judeţe din ţară, este nevoie de astfel de activităţi de forţă, pentru a opri arderea ilegală a deşeurilor, colectarea ilegală, valorificarea ilegală. Am modificat la începutul lunii aprilie legislaţia, am criminalizat, am transformat în infracţiune arderea deşeurilor şi îngroparea acestora. Au fost deschise peste 50 de dosare penale în baza acestei legislaţii, s-au aplicat amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei, la unităţile administrativ teritoriale, la primării, la persoane fizice şi juridice”, a mai declarat Tanczos Barna.
Ministrul Mediului a ţinut să precizeze că Ministerul de Interne le-a oferit sprijinul instituţional pentru a interveni, iar activitatea Gărzii de mediu trebuie să fie susţinută de Poliţia Economică, de Procuratură şi de instanţele de judecată. ”Aceste procese trebuie duse până la capăt, trebuie să vină condamnările pentru aceste infracţiuni, pentru a opri acest fenomen care, la un moment dat s-a generalizat şi, fără înăsprirea legislaţiei şi fără aceste controale, nu vom avea succes”, a mai spus Barna.
Întrebat ce se va întâmpla cu aceste deşeuri, ministrul Mediului a spus că acestea vor fi confiscate şi vor intra în circuit legal de sortare şi valorificare, în momentul confiscării intrând în proprietatea statului, astfel că vor ajunge la reciclare. ”Soluţia este legalizarea activităţii”, a mai spus Tanczos Barna.
"Nu există formă legală pentru aceste activităţi. Am venit, am constatat acest lucru, cantităţile vor fi confiscate şi recomand încă o dată persoanelor care s-au specializat în această activitate să obţină formele legale şi să desfăşoare activitate în mod legal” a spus el.
Ministrul Mediului a mai arătat că, pentru arderea deşeurilor se va deschide dosar penal, iar pedeapsa este între 3 şi 5 ani pentru această faptă.
”Se vor confisca materialele şi va fi un prejudiciu pentru acea persoană fără doar şi poate. Se vor aplica amenzile de rigoare pentru activitate ilegală pe partea economică şi sper ca cei care s-au specializat în aceste activităţi să intre pe calea legalităţii şi să-şi autorizeze activitatea. (..) Trebuie să scoată autorizaţie pentru locaţie, trebuie să aibă terenul în proprietate sau în chirie, trebuie să autorizeze platforma, trebuie să betoneze platforma, etc. Sunt condiţiile legale pe care vecinii le au şi unde am văzut că există forme, deja, într-o anumită măsură, acolo ei deja ştiu”, a afirmat ministrul.
Întrebat despre ce cantitate este vorba, ministrul Tanczos Barna a răspuns: ”Sunt zeci de mii de kilograme de deşeuri arse ilegal aici. Se va cântări toată cantitatea în momentul confiscării şi va intra într-un circuit de valorificare legală", a afirmat Tanczos Barna.
Garda Naţională de Mediu (GNM), împreună cu Jandarmeria şi Poliţia au descins joi dimineaţă în zona Bolintin Vale, fiind vizate activităţi ilegale din domeniul deşeurilor. La acţiune participă şi ministrul Mediului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...