Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat, în şedinţa de Guvern, că procesul electoral în diaspora începe vineri, la ora 20.00, cu secţiile din Noua Zeelandă, iar în statele în care există restricţii de circulaţie s-au obţinut derogări pentru românii care participă la vot. Materialele electorale au fost trimise peste tot, mai puţin în Turkmenistan şi Iran, unde vor fi confecţionate pe plan local. Aurescu a precizat că, faţă de alegerile parlamentare din 2016, sunt cu 331 de secţii de votare mai mult.
”De mâine începem votul în diaspora. De altfel, votul efectiv începe la ora 20.00 în cursul zilei de azi cu deschiderea secţiilor de votare în Noua Zeelandă. Avem 748 de secţii de votare, aşa cum am mai informat. Faţă de parlamentare în 2016, avem cu 331 de secţii în plus. Numărul de secţii a rămas acelaşi pe care l-am anunţat, chiar dacă, în cazul a 25 de secţii de votare, din motive obiective, s-a schimbat adresa sau au fost relocate”, a precizat, vineri, în şedinţa de Guvern, ministrul Bogdan Aurescu.
Acesta a menţionat că au fost trimise în întreaga lume materialele electorale.
”Toate materialele electorale au fost transmise către misiunile diplomatice şi consulare ale României, cu excepţia Turkmenistan şi Iran, unde nu au putut ajunge, dar vor fi confecţionate pe plan local, conform legislaţiei în vigoare. Am achiziţionat toate materialele de protecţie şi sanitare, toate secţiile de dotare vor fi dotate cu materiale de protecţie (...) Am trimis 42 de persoane din Centrala MAE pentru a sprijini diverse secţii de votare”, a mai explicat Aurescu.
Acesta a menţionat că s-au obţinut derogări, în statele care au restricţii de circulaţie.
”În ceea ce priveşte restricţiile de circulaţie care sunt în vigoare în anumite state am făcut demersuri pentru a obţine exceptări pentru cetăţenii români care participă la procesul de vot. Au fost obţinute derogări de la autorităţile din statele respective. Au fost pregătite modele de declaraţii pentru românii din ţările unde sunt restricţii de circulaţie, după o anumită oră, şi dovezi specifice care să ateste că se deplasează pentru participarea la procesul electoral”, a explicat Aurescu.
De exemplu, în Italia şi Spania există o declaraţie pe proprie răspundere care poate fi utilizată, alături de un act de identitate românesc, în Franţa există o adeverinţă, în Spania un model similar de declaraţie care poate fi prezentat cu un document de identitate românesc, iar în Germania nu sunt în prezent măsuri restrictive.
Alegătorii din diaspora pot vota sâmbătă şi duminică, după orele locale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.