Personalul auxiliar nedidactic din învăţământul preuniversitar si din cel universitar va primi salarii mărite cu 15 la sută, în urma unor discuţii cu sindicatele, majorarea fiind în limita bugetului, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, după o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu, la sediul ministerului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Şi ei (personalul auxiliar nedidactic, n.r.) trebuie să primească acea creştere de 15 la sută. Acest lucru se va regla în urma unor discutii cu sindicatele, la Guvern. Această majorare este în limita bugetului, aproximativ 90 de milioane de lei anual, începand cu data de 1 martie, dar trebuie să avem în vedere că se pregăteşte Legea salarizarii unitare. Este nevoie de o discuţie şi cu Ministerul de Finanţe, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei", a spus Pavel Năstase.

Întrebat de ce este nevoie de o nouă lege a educaţiei, anunţată încă din campania electorală, ministrul a răspuns că în actuala lege există incoerenţe.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Legea aceea nu se aplică. Pentru că sunt anumite incoerenţe în actuala lege. Noi vrem să preluam tot ce este bun din actuala lege şi să facem o lege coerentă, care să fie foarte clară pentru tot învăţământul. Legea din 2011 a fost dată prin asumarea răspunderii. Vrem să preluăm toate aceste studii care s-au făcut anterior pe baza unei analize la zi şi să generăm o lege unitară. Astăzi (marţi, n.r.) am avut o discuţie la Comisia de învăţământ din Senat", a mai spus ministrul Educaţiei.

Chestionat de ce mai există, în acest moment, elevi care nu au primit manuale, Năstase a arătat că prioritatea sa este ca, anul acesta, să existe manuale noi pentru clasa a V-a.

"Eu sunt ministru de o lună si ceva şi prioritatea pe care o am este ca anul acesta manualele noi pentru clasa a V-a să fie pe bancă la data de 15 septembrie", a precizat ministrul.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, la finalul vizitei de lucru de la Ministerul Educaţiei, că în cursul zilei de miercuri va avea, împreună cu ministrul Pavel Năstase, discuţii cu sindicatele despre salarizarea personalului nedidactic.

”Am avut discuţii cu domnul ministru pe subiecte aplicate, în primul rând pe ce înseamnă şi discuţiile pe care o să le am mâine cu sindicatele pe salarizarea personalului nedidactic, fiindcă ştiţi că pe acele măriri pe care Parlamentul le-a dat – cele cu 15 la sută pentru personalul didactic nu s-au aplicat şi la personalul nedidactic – şi mâine (miercuri, n.r.) o să am o discuţie împreună cu domnul ministru şi cu sindicatele special pe această temă. Am vorbit foarte mult pe ceea ce îşi doreşte domnul ministru şi nu numai, şi anume ca în viitorul apropiat să vină cu un proiect de lege nou la educaţie”, a afirmat premierul Sorin Grindeanu.

Totodată, el a spus că şcolile care nu au autorizaţie de funcţionare vor fi reabilitate.

”Am vorbit de infrastructură fiindcă aşa cum ştiţi sunt 2.000 de şcoli în acest moment care nu au autorizaţie de funcţionare. Avem banii prevăzuţi la Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea acestor şcoli şi acest lucru va porni în acest an şi vor fi realizate. E prioritate zero”, a afirmat premierul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.