Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă măsuri la concursul de ocupare a posturilor în învăţământul preuniversitar, în contextul caniculei anunţate pentru această perioadă. Ea spune că vor fi asigurate apă şi asistenţă medicală pentru candidaţi, şi s-a cerut ajutor autorităţilor locale pentru a pune la dispoziţie aparate de aer condiţionat în sălile de concurs. Ministrul mai anunţă că se ia în calcul inclusiv schimbarea unora dintre centrele de examen, în judeţele în care există această posibilitate, astfel încât să fie folosite cu prioritate, pentru desfăşurarea probei scrise, şcolile care dispun de climatizare corespunzătoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Dragi candidaţi la concursul de ocupare a posturilor în învăţământul preuniversitar, în contextul temperaturilor extreme anunţate pentru această perioadă, colegii mei din Comisia naţională de organizare a concursului au transmis încă de săptămâna trecută preşedinţilor comisiilor de organizare de la nivelul judeţelor că se impun măsuri pentru reducerea disconfortului termic al candidaţilor pe parcursul desfăşurării probei scrise”, a transmis ministrul pe Facebook. 
 
Ligia Deca afirmă că are confirmarea de la preşedinţii comisiilor de organizare din judeţe că vor fi asigurate apă şi asistenţă medicală pentru candidaţi în fiecare centru de examen.
 
”De asemenea, li s-a solicitat preşedinţilor comisiilor de organizare de la nivelul judeţelor să facă apel la autorităţile locale sau la alte şcoli din judeţ pentru sprijin cu aparate mobile de aer condiţionat, care să fie folosite în centrele de concurs”, mai spune Ligia Deca. 
 
Ministrul Educaţiei menţionează că,pPentru adaptarea condiţiilor, iau în calcul inclusiv schimbarea unora dintre centrele de examen, în judeţele în care există această posibilitate, astfel încât să fie folosite cu prioritate, pentru desfăşurarea probei scrise, şcolile care dispun de climatizare corespunzătoare.
 
”În cazul în care vor exista judeţe în care se va decide o astfel de măsură, modificările vor fi comunicate în cursul zilei de mâine. În acest moment, prioritatea noastră este starea de bine a candidaţilor, precum şi a celor implicaţi în desfăşurarea examenului. Lucrăm la identificarea de soluţii pentru adaptarea condiţiilor de concurs la temperaturile extreme anunţate pentru această perioadă. Vă rog să verificaţi canalele de comunicare ale inspectoratelor şcolare şi ale Ministerului Educaţiei pentru a afla, în timp util, orice eventuală modificare privind desfăşurarea examenului”, este mesajul ministrului Ligia Deca. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.